5 iunie 2012 – un an de la întronizarea ÎPS Părinte Irineu în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia
Astăzi, ne facem părtaşi bucuriei credincişilor Eparhiei Alba Iuliei la împlinirea unui an de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Pop ca Arhiepiscop al Alba Iuliei. În data de 5 iunie 2011, într-o frumoasă şi binecuvântată zi de duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu şi-a asumat o sfântă misiune spirituală, aceea de a păstori credincioşii ortodocşi din Arhiepiscopia Alba Iuliei pe calea mântuirii.
Încă de la începutul misiunii arhiereşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a onorat deplin oraşul de reşedinţă Alba Iulia, străvechea cetate a Daciei Romane şi a gloriei lui Mihai Viteazul, sediu al Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei şi loc sfânt al afirmării conştiinţei de neam a românilor transilvăneni, dând tuturor, de la cel mai mic la cel mai mare, hrană spirituală şi împărtăşind lumina Evangheliei. De asemenea, a contribuit, prin cuvânt, rugăciune şi exemplu personal, prin muncă şi implicare în viaţa Eparhiei, la apărarea şi afirmarea valorilor creştine, la terapia unei lumi afectate din punct de vedere spiritual, la eficientizarea misiunii preoţeşti, la promovarea activităţilor cu tinerii şi a lucrării social-filantropice în societatea contemporană, care se confruntă cu multe dificultăţi generate, în primul rând, de o profundă criză a valorilor. Privind cu admiraţie şi respect misiunea pe care o desfăşuraţi de un an de zile în Arhiepiscopia Alba Iuliei, credincioşii şi părinţii lor sufleteşti din această eparhie vin azi în faţa lui Dumnezeu, rugându-L să vă dăruiască, în continuare, aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei, putere să rămâneţi şi pe mai departe un „ambasador al iubirii lui Hristos” şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei.
Pr. Florin CROITORU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă