DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate
DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate
Direcția de Sănătate Publică Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului în vârstă de 76 de ani, decedat în 2 februarie 2025, în cadrul secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Citește și: VIDEO-ȘTIREA TA | Acuzații GRAVE aduse Spitalului Județean Alba: Bărbat DECEDAT după ce a zăcut ore întregi pe un pat de spital. Era suspect de AVC și ar fi fost neglijat de personalul medical
„Ca urmare a unor articole apărute în presa locală , cu privire la decesul unui pacient în cadrul secției neurologie, SJU Alba Iulia, vă transmitem că DSP Alba s-a autosesizat și mâine va fi efectuat un control prin intermediul Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba. Rezultatele controlului vor fi făcute publice după finalizare„, a transmis Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.
Reamintim faptul că, o serie de acuzații grave au fost aduse Spitalului Județean de Urgență Alba de către nepoata bărbatului decedat. Femeia susține că, acesta ar fi fost lăsat fără îngrijire corespunzătoare timp de ore întregi, deși era suspect de accident vascular celebral. De asemenea, aceasta a spus că că întârzierea intervenției și neglijența personalului ar fi dus la agravarea stării de sănătate a bunicului acesteia, iar în cele din urmă, la deces.
La solicitarea ZiarulUnirea.ro, reprezentanții Spitalului de Urgență Alba au tranmis: „Pacientul B.R de 76 ani, s-a prezentat în serviciul urgență al SJU Alba cu tabloul clinic al unui AVC în constituire/în evoluție, aflându-se în afara intervalului de tromboliză la momentul sosirii acestuia în cadru SJU.
Mentionam că, pacientul se afla pe tratament cronic anticoagulant la domiciliu cu Sintrom, cu o valoare a INR-ului în afara intervalului terapeutic (valoare similară cu a unui pacient care nu ia medicația) pentru Fibrilație atrială – care este una dintre principalele cauze ale AVC ischemic.
Din păcate, AVC reprezintă una din cele mai frecvente cauze de mortalitate secundară factorilor de risc cardio-vasculari, cu posibilitate de agravare în dinamică/deces în ciuda tratamentului adecvat„.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, sunt încercuiți de forțele de represiune în satul Traniș din comuna Valea Drăganului. Ca urmare a […]