Rămâi conectat

Curier Județean

A cui este Cetatea Alba Iulia?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Referindu-se la situaţia neclară a dezbaterilor promise pe tema lucrărilor din interiorul Cetăţii Alba Iulia, Florin Roman, unul dintre iniţiatorii mişcării de protest împotriva defrişării Parcului Custozza, ne-a declarat: „Aş vrea să ştiu şi eu cine conduce oraşul, Dan Sabău, constructorul, omul cu sapa? De peste o săptămână de când a izbucnit conflictul observ că doar o firmă privată iese în public cu clarificări. Domnul Sabău le spune ziariştilor că Cetatea „e casa lui”, nu a albaiulienilor. Pe când va concesiona şi cartierul Cetate? Sau eventual cartierul Ampoi 3? Mai este oare Hava primar la Alba Iulia? Ne-a promis că nimeni nu se va atinge de parc, dar se pare ca el nu mai ia decizii în Alba Iulia. De altfel „primarul dumneavoastră” este foarte absent în ultima perioadă. Promite că va fi dezbatere publică, dar Sabău îl contrazice şi trece peste capul lui. Îl felicit pe Dan Sabău, noul primar al municipiului Alba Iulia. Hava a cedat Cetatea, aşa cum am mai spus şi cu ocazia instituirii taxei de acces, unei firme private şi lui Dan Sabău!” (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc duminică seara pe autostrada A10. Trei autoturisme s-au ciocnit în zona CIC Dumbrava. Citește și: FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea