La Blaj a fost sistată alimentarea cu gaz pentru a evita o nenorocire
În ziarul nostru de ieri atrăgeam atenţia asupra pericolului pe care-l pot reprezenta incendiile făcute pentru eliberarea terenurilor agricole de vegetaţia uscată, iar dacă autorităţile nu vor lua urgent măsurile necesare, nenorocirile nu vor întârzia să apară. Urmare a unui astfel de incendiu, ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30, E.ON Gaz Distribuţie a sistat temporar alimentarea cu gaz a localităţilor Blaj, Tiur, Mănărade şi Petrisat. Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat cu privire la un incendiu izbucnit la ieşirea din municipiul Blaj, fiind afectată vegetaţia din zonă, precum şi o vană a sistemului de distribuţie a gazelor naturale prin care se alimentează municipiul Blaj şi localităţile Tiur, Mănărade şi Petrisat din judeţul Alba. Echipa de intervenţie s-a deplasat în teren şi a luat măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii. Imediat după întreruperea alimentării cu gaze naturale au fost demarate lucrările specifice de remediere a avariei. Ieri, între Lopadea Nouă şi Asânip a fost văzut alt incendiu de vegetaţie uscată. Deja e prea mult! (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba Construit într-un loc deosebit de pitoresc, schitul Izvorul Poşaga este situat în comuna Poşaga, judeţul Alba, 43 km SV de Turda şi 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge pârăul „Valea Poşagăi” precum şi izvorul datorită căruia schitul este cunoscut, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților