Rămâi conectat

Curier Județean

Radu Coclici: Se va redeschide spitalul din Ocna Mureş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    De curând, deputatul PSD Radu Coclici, împreună cu primarul suspendat al oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ şi Ioan Mircea Leahu, consilier local la Ocna Mureş au discutat cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, în legătură cu redeschiderea spitalului din Ocna Mureş. Potrivit deputatului Coclici, ministrul Vasile Cepoi a anunţat ieri că vor fi redeschise de urgenţă 4 spitale din ţară, printre acestea aflându-se şi cel din Ocna Mureş. Unitatea spitalicească nu are datorii şi beneficiază de aparatura medicală necesară, iar personalul unităţii este detaşat în prezent la alte unităţi spitaliceşti din judeţ. El va reveni pe posturi, mai mult, sunt medici şi asistente medicale din alte judeţe vecine care şi-au manifestat dorinţa de a lucra în acest spital. „Premierul Victor Ponta s-a ţinut de cuvânt atunci când a promis că vor fi redeschise spitalele din ţară, la fel şi ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. În scurt timp, cei 30.000 de locuitori din Ocna Mureş, Fărău, Noşlac, Unirea, Lunca Mureşului şi Hopârta vor avea asigurată asistenţa medicală în zonă, nu mai este nevoie să apeleze la alte unităţi spitaliceşti din judeţ”, a spus deputatul PSD Radu Coclici. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani

Bera Larisa

Publicat

în

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani Este doliu la Consiliul Județean Alba. Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani. „𝐷𝑟𝑎𝑔𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑎̆, 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝐿𝑎𝑧𝑎̆𝑟, 𝑛𝑒-𝑎 𝑝𝑎̆𝑟𝑎̆𝑠𝑖𝑡 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̧𝑎̆, 𝑙𝑎 𝑑𝑜𝑎𝑟 49 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖. 𝐶𝑎𝑚𝑖 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea