În comuna Valea Lungă – Membrii fondatori ai Asociaţiei crescătorilor de bovine din satul Lunca cer demisia preşedintelui asociaţiei, viceprimarul pedelist Vasile Gherman
Membrii Asociaţiei crescătorilor de bovine „Roxana” din satul Lunca, comuna Valea Lungă, îi cer viceprimarului comunei, Vasile Gherman, care este şi preşedinte al asociaţiei amintite, să le prezinte public un raport al activităţii asociaţiei, dar şi o situaţie privind bugetul de venituri şi cheltuieli, de la data înfiinţării asociaţiei şi până în prezent. Venim cu această solicitare pentru că, din anul 2007, a fost închiriată păşunea comunală de pe teritoriul comunei Valea Lungă, în suprafaţă de 1.134 hectare, timp de 3 ani. În anii următori, a închiriat păşunea comunală din satul Lunca, în suprafaţă de aproape 36 hectare, care şi în prezent este închiriată de viceprimarul pedelist Vasile Gherman. De pe urma acestor închirieri, viceprimarul Gherman a încasat sume enorme de bani reprezentând subvenţii de la APIA. Prin urmare, membrii fondatori care în prezent fac parte din asociaţie doresc ca viceprimarul pedelist să le prezinte situaţia financiară a asociaţiei până la ultimul leu; e dreptul lor legal să cunoască acest lucru, ei solicitându-i public lui Vasile Gherman să-şi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al asociaţiei pentru că, din anul 2007, el nu mai are nici măcar o bovină în curte. Membrii fondatori îi mai cer să prezinte contribuţiile fiecărui membru la înfiinţarea asociaţiei pentru că, de la înfiinţare, nu li s-a adus la cunoştinţă nicio astfel de situaţie a asociaţiei.
Comitetul de conducere al Asociaţiei „Roxana” din satul Lunca: Nicolae Bîrlea, Nicolae Roşian, Vasile Velicea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Curtea Constituțională a României amână decizia cu privire la alegerile prezidențiale și anularea turului I
Curtea Constituțională a României amână decizia cu privire la alegerile prezidențiale și anularea turului I Curtea Constituțională a României ( CCR ) amână decizia cu privire la alegerile prezidențiale pentru luni, 2 decembrie 2024, ședință în care va soluția cererea de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale. Citește și: Dacă se reiau alegerile prezidențiale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Actualitateacum 4 ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 2 zile
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 14 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române