Potor şi Atanasiu le cer tuturor parlamentarilor din Alba să voteze moţiunea de cenzură
Moţiunea de cenzură depusă de membrii USL este forma de sancţionare atât a modificărilor aduse legii Codului Muncii, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, „care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români”.
Cei doi deputaţi liberali de Alba, Călin Potor şi Teodor Atanasiu se întreabă: „Ce mesaj poate transmite puterea politică din România, în frunte cu preşedintele Băsescu, cetăţenilor români, ţărilor Uniunii Europene, cancelariilor de peste Ocean, celor de la FMI, de la care cer încă bani pentru clientela politică, când proclamă că Boc trebuie schimbat, pentru ca, a doua zi, aceeaşi putere executivă să pretindă, prin gura şi semnătura omului hulit, că poate promova prin angajarea răspunderii un proiect bun pentru ţară şi pentru români. Suntem împotriva unui astfel de mesaj neserios, care transmite numai neîncredere şi gâlceavă politică!”
Parlamentarii liberali Potor şi Atanasiu spun că angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii nu este specifică unui regim democratic, pentru că „procedura este forţată, ocoleşte dezbaterea parlamentară şi argumentele societăţii civile, nu serveşte nici interesele celor cărora se adresează, pentru că textul propus nu este în măsură a flexibiliza raporturile de muncă, mai ales într-o perioadă de criză”.
Cei doi liberali vor sancţiona această decizie deoarece angajarea răspunderii este doar parte a jocului de putere din sânul PDL, menit să-l păstreze pe Boc şi în funcţia de preşedinte PDL. În moţiunea depusă de PNL şi PSD se arată că „angajarea răspunderii pe Codul Muncii afectează grav interesele salariaţilor şi angajatorilor”. Este posibilă creşterea instabilităţii salariaţilor români pe piaţa muncii, restrângerea dreptului constituţional cu privire la negocierea colectivă şi prelungirea timpului de muncă zilnic şi săptămânal. Călin Potor şi Teodor Atanasiu fac un apel public direct către toţi parlamentarii de Alba să le susţină exemplul şi să taxeze greşelile actualului guvern incompetent.
Biroul de presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]