Limitarea mandatelor șefilor de servicii de informații, votată la Camera Deputaților: „Avem obligația să ne întărim statul și instituțiile sale cheie”
Limitarea mandatelor șefilor de servicii de informații, votată la Camera Deputaților: „Avem obligația să ne întărim statul și instituțiile sale cheie”
Limitarea mandatelor șefilor de servicii de informații s-a votat la Camera Deputaților prin care sunt limitate mandatele șefilor serviciilor secrete și sunt prevenite eventuale abuzuri ale șefilor SRI, inițiate de USR, au trecut de Camera Deputaților. Senatul este forul decizional în acest caz.
Citește și: Noul Parlament convocat de Președintele României înaintea sărbătorilor de Crăciun: Decretul semnat de Klaus Iohannis
„Cele întâmplate în ultimele săptămâni și luni, culminând cu alegerile prezidențiale anulate, ne-au dovedit, mai mult ca niciodată, că avem obligația să ne întărim statul și instituțiile sale cheie. Iar serviciile secrete joacă un rol esențial în stat, trebuie să ne asigurăm că ele funcționează la maximum de eficacitate, în cadru legal, departe de influențe și legături sulfuroase. Nu este normal să avem un serviciu fără conducere civilă de mai bine de un an, un alt serviciu condus de 19 ani de aceeași persoană, iar șeful unui al treilea serviciu să facă excursii de lux în timp ce țara se află în plină criză de securitate. Sper ca toate partidele democratice să înțeleagă necesitatea reformării de urgență a serviciilor secrete și ca proiectele USR să fie adoptate rapid în Senat”, declară deputatul Emanuel Ungureanu.
Primul proiect limitează la două (8 ani, în total) mandatele șefilor Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE), Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Direcției Generale de Protecție Internă a MAI (DGPI) și Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA).
„Limitarea mandatelor șefilor serviciilor de informații este o practică comună în democrațiile avansate, menită să prevină dictatura și să protejeze principiile statului de drept. Totodată, măsura contribuie la întărirea instituțiilor democratice și la asigurarea unei conduceri responsabile și responsive la nevoile și schimbările societății”, potrivit comunicatului.
Al doilea proiect urmărește prevenirea abuzurilor, stabilind pentru cadrele militare și angajații civili ai Serviciului Român de Informații interdicția ca, timp de 20 de ani după încetarea activității în SRI, să desfășoare activități de consultanță sau asistență.
„Folosirea informațiilor sensibile și a cunoștințelor acumulate de personalul din structurile de securitate națională poate reprezenta un risc semnificativ dacă acestea sunt utilizate în scopuri comerciale sau în beneficiul unor terți, terți care pot avea inclusiv interese contrare celor naționale”, se arată în finalul comunicatului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ambalajele din sticlă, plastic și metal fără garanția de 50 de bani, DISPAR din magazine: Data până la care mai pot fi comercializate
Ambalajele din sticlă, plastic și metal fără garanția de 50 de bani, DISPAR din magazine: Data până la care mai pot fi comercializate Ambalajele din sticlă, plastic și metal fără garanția de 50 de bani vor mai fi comercializate în magazine până cel târziu la 30 iunie 2025, conform unui proiect guvernamental. Astfel, băuturile îmbuteliate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 60 de minute
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 2 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia