Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Mai multe zile libere în 2025 pentru bugetari: Punte la început de an şi minivacanţă de Ziua Muncii

Bera Larisa

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Mai multe zile libere în 2025 pentru bugetari: Punte la început de an şi minivacanţă de Ziua Muncii

Bugetarii încep anul 2025 cu o săptămână liberă, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern emis de Ministerul Muncii privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2025, prin care propune să fie zi liberă națională și data de 3 ianuarie, pe lângă zilele de 1 și 2 ianuarie și zilele de 6 și 7 ianuarie.

Citește și: Minivacanțe de Crăciun și Revelion 2024: Câte zile libere vor avea românii la sărbătorile de iarnă

Pe lângă sărbătorile legale cunoscute, Ministerul Muncii stabileşte, prin acest proiect, că bugetarii vor beneficia de zile în plus în care nu vor lucra.

„În conformitate cu prevederile art.139 alin.(4) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevăzute la alin. (1), precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate.

Zilele de 2 ianuarie și 1 mai 2025 sunt declarate zile libere nelucrătoare, conform prevederilor art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituțiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, se arată în document.

Zile libere în plus pentru bugetari

Zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 fiind stabilite ca zile libere, instituțiile publice și autorizațiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025 potrivit planificărilor stabilite.

Prestarea muncii conform celor menționate nu conferă acordarea de timp liber corespunzător. În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică.

De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică magistraților şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 3 ianuarie, respectiv 2 mai 2025 şi nici participanților în aceste procese.

În ziua de 3 ianuarie și 2 mai 2025, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria Statului s-au stabilit categoriile de operațiuni de încasări/plăți prin virament care vor fi efectuate în zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 prin centrala Ministerului Finanțelor, precum și datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 3 ianuarie și 2 mai 2025, inclusiv datele la care vor fi întocmite retururile la încasare.

Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 3 ianuarie și 2 mai 2025 au scadență la obligațiile de plată aferente convențiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor de plată anexate acestora la convențiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestor date.

Prezentul proiect de act normativ are în vedere asigurarea unei utilizări mai eficiente a duratei timpului de muncă, precum și crearea de timp liber în vederea recuperării capacității de muncă pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, explică Ministerul Muncii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim crește la 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025. Se menţine scutirea de taxe pe 300 de lei lunar

Bera Larisa

Publicat

în

Salariul minim crește la 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025. Se menţine scutirea de taxe pe 300 de lei lunar Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri, 16 octombrie 2024, că în şedinţa Comitetului Naţional Tripartit s-a decis că salariul minim va crește la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025. De asemenea, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea