VIDEO | Un bărbat din Alba crește aproape 100 de cerbi lopătari. Visul lui, la peste 200 de exemplare, să-i elibereze în natură
VIDEO | Un bărbat din Alba crește aproape 100 de cerbi lopătari. Visul lui, la peste 200 de exemplare, să-i elibereze în natură
Un gospodar din comuna Șibot, județul Alba, are o pasiune mai deosebită pe care a transformat-o într-o fermă cu aproape 100 de exemplare de cerbi lopătari.
Citește și: VIDEO| Araucana, o găină cu ouă verzi! Un bărbat din Alba crește păsările care fac ouă fără colesterol, care costă 8 lei bucata
Ilie Tomuș a achiziționat primele exemplare după ce a fost cucerit de cât de blânde și prietenoase sunt aceste animale care pot fi crescute în preajma omului: ”Fiind silvicultor de meserie, am fost în partea Timișoarei odată la vânătoare la cerb lopătar și nu numai că nu am putut să îi mai împușc, dar am prins și drag de ei când am văzut cât sunt de cuminți și foarte frumoși”, mărturisește vânătorul.
Așa se face că a cumpărat primele perechi de la Arad, aduse din Polonia și apoi alte 10 perechi de la Târgu Mureș. Le-a amenajat un spațiu generos în satul Bulbuc, comuna Ceru Băcăinți, unde animalele trăiesc parcă ar fi în libertate. Cerbii s-au înmulțit pe dealurile însorite și în prezent Ilie Tomuș are circa 70 de cerbi lopătari și în jur de 30 de pui de anul acesta.
Experiența unei vizite la fermă este cu totul deosebită. Animalele sunt foarte prietenoase, în special cu oamenii cu care sunt obișnuite. Când pe pășunea de la Bulbuc răsună vocea lui Ilie Tomuș și cerbii aud chemarea ”Bambi”, pământul freamătă sub copitele animalelor grăbite să își primească hrana.
Şi, pentru că orice pasiune creşte în timp, vânătorul plănuiește să ajungă la 200 de exemplare de cerb lopătar: ”Am făcut demersurile pentru 200 de cerbi lopătari și când vom ajunge la acest număr intenționăm să populăm acest fond de vânătoare și să vedem cum se pretează la cota 800-900 de metri”, spune bărbatul.
Frumusețea cerbilor de la Bulbuc se datorează și atenției cu care sunt îngrijiți în fiecare zi. Animalele au mare nevoie şi de hrană bună, pe care o primesc din belșug, iar cheltuielile de întreținere nu ar fi mari, spune Ilie Tomuș.
Deși locuiește în Șibot, bărbatul a ales satul Bulbuc pentru ferma sa de cerbi lopătari, iar motivul este unul de suflet: ”Rădăcinile mele sunt aici, bunicii și părinții mei au fost de aici, din Bulbuc, iar bunicul meu, o spun și mă mândresc cu asta, a fost primar până în 1948 la Bulbuc, pe vremea când aici era comună și așezarea de atunci arăta ca un sat din Germania acum”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Ninsorile abundente aduc vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: Domeniul Schiabil Șureanu pregătește pârtiile pentru sezonul 2024-2025
FOTO | Ninsorile abundente aduc vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: Domeniul Schiabil Șureanu pregătește pârtiile pentru sezonul 2024-2025 Ninsoarea abundentă din noaptea de 20 spre 21 noiembrie 2024 din zona munților Șureanu, vine cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu au anunțat începerea pregătirii pârtiilor pentru sezonul 2024-2025. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentarii20 de ore ago
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentarii9 ore ago
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentarii12 ore ago
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zilei3 zile ago
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată