Peste 450 de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzile aplicate depășesc valoarea de 35.000 de lei
Peste 450 de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzile aplicate depășesc valoarea de 35.000 de lei
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe șoseaua de centură din Alba Iulia: O persoană rănită în urma impactului dintre două autoturisme
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 459 de verificări de persoane și 283 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 124 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 35.245 de lei.
Au fost efectuate 73 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu La data de 21 noiembrie 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 22 de ani, angajat al unui magazin din municipiul Alba Iulia, cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan