Florin Dobrater, jurnalist originar din Alba Iulia: „Oare câte vieți costă o rețea de drumuri eficiente, bine puse la punct în România? „
Florin Dobrater, jurnalist originar din Alba Iulia: „Oare câte vieți costă o rețea de drumuri eficiente, bine puse la punct în România?”
Florin Dobrater, jurnalist originar din Alba Iulia, județul Alba, își exprimă fără perdea și urmă de regret indignarea și revolta cu privire la rețeaua de drumuri a României, după dispariția prematură al unui colos al off-road-ului românesc și internațional, Piedemonte Andrei, prieten apropiat al omului de presă.
Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier GRAV pe DJ 704A, la intrare în Pianu de Sus: Un autoturism și un autobuz implicate în incident
„Oare câte vieți costă o rețea de drumuri eficiente, bine puse la punct în România? Autostrăzi, drumuri expres, șosele, o infrastructură bine gândită și sigură?
Oare câte persoane mai trebuie să îngropăm, să le pierdem până când cineva să ia atitudine? În 2023, România a înregistrat 4526 accidente rutiere grave, soldate cu 1545 morți și 3535 răniți.
În primele 7 luni din 2024 au avut loc 1971 accidente rutiere grave din care au rezultat 700 persoane decedate și peste 1500 răniți grav, iar numărul acestora este în creștere, din păcate.
Care este reacția autorităților în ceea ce privește moartea a mii de oameni și rănirea a altor multe mii, mulți dintre ei rămânând cu sechele pe viață? Știți voi cumva? Ați auzit, văzut vreun demnitar care să pună piciorul în prag și să ia atitudine?
De ce după 35 de ani de la revoluție avem cea mai mică rețea de autostrăzi din Europa? De ce Albania, Muntenegru, Bulgaria, Ungaria ne-au depășit? Țări precum Polonia și Cehia au investit masiv în infrastructura rutieră și au redus semnificativ numărul de accidente. De ce vrem să părem o țară de rang unu și de fapt ne uităm admirativ la țări pe care noi le considerăm mai prejos decât noi?
De ce suntem țara care găsim un vinovat atunci când dăm dovadă de incompetență? De ce nu putem noi să fim țara care are grijă de oamenii ei?
Imediat începe campania electorală, drept urmare o să avem, iarăși, mii de km de autostrăzi pe hârtie, studii de prefezabilitate și fezabilitate peste studii de fezabilitate, o țară ca afară. 2-3 luni, după care revenim la indolență, nepăsare, înmormântări de prieteni, rude, cunoscuți și nu numai, care își pierd viețile pe șoselele de coșmar din țara noastră.
De ce nu săpăm fundații de drumuri noi și suntem obligați să le săpăm gropi de 2m/2m victimelor din accidente rutiere? Au fost sute de cazuri în care părinții și-au îngropat copiii, uitându-se neputincioși către groapa care o să le fie casă de acum înainte.
Este timpul să cerem autorităților să prioritizeze siguranța rutieră și să investească în infrastructura de care avem nevoie. Haideți să ne unim vocile și să cerem fapte, nu vorbe!
În memoria lui Piedemonte Andrei și a tuturor persoanelor care au pierdut pe cineva drag în urma accidentelor rutiere.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii