Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele

Germania va reintroduce controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre din data de 16 septembrie 2024, chiar dacă face parte din spațiul Schengen.

Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul de a reduce imigraţia clandestină şi a spori securitatea internă, transmit AFP şi Reuters.

Vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca, a detaliat un comunicat al Ministerului de Interne. Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.

Citește și: Asigurare de sănătate gratuită în Uniunea Europeană pentru cetățenii români: Cum să obții gratuit cardul european de sănătate

În comunicatul de luni, guvernul federal german declară că întărirea controalelor este necesară pentru ‘protecţia securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere, la două săptămâni după atentatul de la Solingen revendicat de gruparea Statul Islamic.

Germania a informat deja Comisia Europeană despre această măsură.

Care este procedura

Codul frontierelor Schengen (SBC) prevede că statele membre au posibilitatea de reintroduce temporar controale la frontiere, în situația unei amenințări grave. Reintroducerea acestor controale este realizată numai în cazuri excepționale, iar autoritățile trebuie să înștiințeze Comisia Europeană, înainte ca măsura să intre în vigoare.

„Reintroducerea controlului la frontierele interne trebuie să fie aplicată ca măsură aplicată în ultimă instanță, în situații excepționale, și trebuie să respecte principiul proporționalității. Durata unei astfel de reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne este limitată în timp, în funcție de temeiul juridic invocat de statul membru care introduce o astfel de verificare la granițe. Reintroducerea controlului la frontieră este o prerogativă a statelor membre. Comisia Europeană poate emite un aviz cu privire la necesitatea măsurii și la proporționalitatea acesteia, dar nu poate exercita un drept de veto asupra deciziei unui stat membru de a reintroduce controlul la frontieră”, prevăd reglementările Comisiei Europene, conform euronews.ro.

Toţi vecinii Germaniei fac parte, ca şi aceasta, din spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor. Însă, încă din octombrie 2023, Germania a reintrodus unele controale la frontierele cu Elveţia, Cehia şi Polonia, spre a-i descuraja pe migranţi. Verificări similare sunt în vigoare temporar din septembrie 2015 la frontiera cu Austria.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea