Acţiuni de control privind salubrizarea cursurilor de apă
Inspectorii Instituţiei Prefectului judeţului Alba, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Sistemului de Gospodarire a Apelor Alba vor desfăşura în perioada 15 martie – 8 aprilie a.c. controale prin care vor urmări starea de salubrizare a cursurilor de apă şi se va verifica modul de asigurare a secţiunii de scurgere la poduri şi podeţe, pentru prevenirea producerii inundaţiilor. În acest sens sunt atenţionate toate primăriile municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţ (aflate în bazinul hidrografic Arieş), cu privire la atribuţiile ce revin administraţiilor publice locale cu privire la salubrizarea cursurilor de apă aflate în intravilanul localităţilor, conform OG 21 din 30 ianuarie 2002 ce vizează gospodărirea localităţilor urbane şi rurale. Se atrage atenţia autorităţilor publice locale şi cetăţenilor că este interzisă depozitarea în albiile râurilor sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălţilor, pe baraje şi diguri sau în zonele de protecţie a acestora a materialelor de orice fel. În conformitate cu Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, aceste fapte constituie contravenţie în domeniul apelor şi se sancţionează cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei – pentru persoane juridice şi de la 25.000 lei la 30.000 lei – pentru persoane fizice. De asemenea, spălarea în cursurile de apă, în lacuri sau pe malurile apelor a vehiculelor şi autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi spălarea în zonele amintite a animalelor dezinfectate cu substanţe toxice, a obiectelor de uz casnic – prin folosirea detergenţilor şi a ambalajelor ce au conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei – pentru persoane juridice şi de la 6.500 lei la 7.000 lei – pentru persoane fizice. Aşa cum ne-a informat ing. Ioan Hălălaie, directorul SGA Alba, în această perioadă angajaţii instituţiei sunt angrenaţi în ample acţiuni de igienizare a cursurilor de apă, la care participă toate formaţiile de lucru din cadrul Sistemului Hidrotehnic Alba. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Locuitorii din Abrud, fără apă potabilă luni după-masa, din cauza unei avarii: Furnizarea, sistată pe două străzi din oraș
Locuitorii din Abrud, fără apă potabilă luni după-masa, din cauza unei avarii: Furnizarea, sistată pe două străzi din oraș Locuitorii din Abrud au rămas fără apă potabilă luni după-masa, din cauza unei avarii. Furnizarea a fost sistată pe două străzi din oraș. Citește și: DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 51 de minute
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani