Vouchere pentru alimente 2024: Când vor fi încărcate cardurile sociale cu următoarele tranşe. Câţi bani mai primesc beneficiarii anul acesta
În 2024, programul social „Sprijin pentru România”, prin care românii cu venituri reduse primesc, o dată la două luni, 250 de lei pentru a-şi putea cumpăra alimente, se desfăşoară în condiţii asemănătoare cu cele din anul 2023.
Concret, până la acest moment, beneficiarii au primit tranşele de bani în lunile februarie, aprilie, iunie şi august. Astfel, mai rămân de virat doar două tranşe, în lunile octombrie şi decembrie, însumând 500 de lei.
Beneficiarii programului „Sprijin pentru România”
În anul 2024, sprijinul material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni următoarelor categorii de persoane defavorizate:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune , în condiţiile Legii nr. 196/2016, , cu modificările şi completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Am primit cardul, dar nu este încărcat
Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere. MIPE nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română. Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.
Am pierdut cardul/Nu funcționează
Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.
Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03
Sodexo: 021 204 46 64
UP România: 0374 66 22 73
Nu știu de unde pot cumpăra alimente/mese calde
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici: www.fonduri-ue.ro/vouchere. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan