Tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, posibili adversari din Liga 1: „U” Cluj, Dinamo sau Petrolul Ploiești
Tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, posibili adversari din Liga 1: „U” Cluj, Dinamo sau Petrolul Ploiești
CS Municipal Unirea Alba Iulia, singura formație din județ rămasă în competiția „KO”, în va afla adversarul din play-off-ul Cupei României, meciuri programate în 28 august. Gruparea din Cetatea Marii Uniri a învins, pe „Cetate”, în turul al treilea, divizionara secundă CSC Șelimbăr, scor 2-1, iar printre posibilii adversari ai „alb-negrilor” se numără și 8 echipe din Superligă (AFC Hermannstadt, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Politehnica Iași, Dinamo București, AFC Botoșani, Unirea Slobozia, Gloria Buzău). Formația pregătită de Alexandru Pelici are drept obiectiv în acest sezon accederea în grupele Cupei României, lucru reușit în urmă cu doi ani de CS Ocna Mureș. Atunci, „Soda dragă” a eliminat pe CSM Slatina (Liga 2, scor 3-0), iar în grupe a întâlnit Chindia Târgoviște, Unversitatea Craiova și Minaur Baia Mare, la ocnamureșeni activând albaiulianul Alexandru Giurgiu, actualmente la CSM Unirea Alba Iulia.
Tragerea la sorți pentru partidele din play-off-ul Cupei României, ediția 2024-2025, va avea loc marți, 20 august, de la ora 13:00, la Casa Fotbalului. Formatul Cupei României Betano prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.
Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate astfel:
*URNA A, echipele din Liga 1: AFC Hermannstadt, Universitatea Cluj, ACS Petrolul 52, Politehnica Iași, SC Dinamo 1948, AFC Botoșani, Unirea Slobozia, Gloria Buzău;
*URNA B, celelalte echipe care s-au calificat în faza play-off-ului: Minaur Baia Mare, Sănătatea Servicii Publice, Unirea Ungheni 2018, CSM Unirea Alba Iulia, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, FC Bihor Oradea, CSC Dumbrăviţa, ACSM Reşiţa, AFC Câmpulung – Muscel 2022, SCM Râmnicu Vâlcea, FCU 1948 Craiova, CSM Slatina, CSM Alexandria, Concordia Chiajna, SC Popeşti-Leordeni, FC Voluntari, CS Afumaţi, FC Agricola Borcea, AFC Metalul Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Paşcani, Campionii FC Argeş, CSM Focşani 2007.
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Corvinul 1921 Hunedoara vor juca pentru ultimul loc din play-off, joi, 22 august, de la ora 17.30.
Se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (8 jocuri) şi, în continuare, cele 16 echipe rămase în urna B se grupează între ele (8 jocuri).
foto: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan