Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cum a reușit un bărbat din Alba Iulia să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație: A fost reținut în urma unor percheziții domiciliare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum a reușit un bărbat din Alba Iulia să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație: A fost reținut în urma unor percheziții domiciliare

Un bărbat din Alba Iulia a reușit să cumpere în mod fraudulos, cu ajutorul unor complici, un imobil din Teiuș, scos la licitație. A fost reținut în urma unor percheziții domiciliare.

În data de 08.08.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au efectuat patru percheziții domiciliare la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de deturnare a licitațiilor publice și complicitate la deturnarea licitațiilor publice.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că:

În data de 28 mai 2024, doi bărbați din municipiul Alba Iulia, respectiv din orașul Teiuș, având drept complice o femeie din Alba Iulia, ar fi participat la o licitație publică organizată de biroul unui executor judecătoresc pentru un imobil din orașul Teiuș, după ce, în prealabil, s-ar fi înțeles pentru a denatura prețul de adjudecare. În urma licitației, imobilul a fost adjudecat de unul dintre bărbați, prejudiciul cauzat fiind de 113.448 de lei, reprezentând diferența dintre prețul cu care imobilul a fost scos la licitație publică și prețul de adjudecare.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, necesare și utile justei soluționării a cauzei, fiind puse în executare trei mandate de aducere.

Față de suspectul din municipiul Alba Iulia, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Prin ordonanța din data de 09.08.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus luarea unor măsuri asiguratorii față de suspectul care a achiziționat în mod fraudulos imobilul până la concurenţa sumei de 150.000 lei, reprezentând valoarea probabilă a prejudiciilor și a cheltuielilor judiciare cauzate de acesta.

Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare și luarea măsurilor asigurătorii sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT pe DN1, înainte de Oiejdea: O șoferiță a intrat cu mașina în parapetul de la marginea drumului

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe DN1, înainte de Oiejdea: O șoferiță a intrat cu mașina în parapetul de la marginea drumului Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 10.00, pe DN1, înainte de Oiejdea, chiar în locul unde autostrada A10 Sebeș-Turda supratraversează drumul național. Citește și: UPDATE | ACCIDENT rutier […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea