SCANDAL într-o familie din Bistra: Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie și amenințare
SCANDAL într-o familie din Bistra: Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie și amenințare
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Bistra, s-a ales cu dosar penal și un ordin de protecție emis pe numele acestuia, după ce și-a agresat și și-a amenințat membrii familiei. Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 21 iulie 2024, în jurul orei 15.00, polițiștii Postului de Poliție Bistra au fost sesizați cu privire la faptul că, la o locuință din comuna Bistra, un bărbat i-ar fi agresat și i-ar fi amenințat pe membrii familiei sale.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul în vârstă de 43 de ani, ar fi devenit violent, agresându-le pe soția în vârstă de 37 de ani și pe fiica sa, în vârstă de 18 ani și le-ar fi amenințat cu alte acte de violență.
Față de bărbat a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de soția și fiica sa și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
LIVE VIDEO | 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Amănunte oferite de autorități despre evenimente și parada militară
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Amănunte oferite de autorități despre evenimente și parada militară Vineri, 22 noiembrie 2024, la Palatul Principilor Transilvaniei- Sala Dietei, este organizat un scurt briefing legat de evenimentele dedicate Zilei Naționale ce vor avea loc săptămâna viitoare, la Alba Iulia. Citește și: PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan