Peste 800 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 48.000 de lei
Peste 800 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 48.000 de lei
În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Citește și: UPDATE FOTO| Accident GRAV pe DN 74A: Trafic blocat după impactul dintre o căruță și un autoturism
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 857 de verificări de persoane și 509 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 265 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 48.575 de lei.
Au fost efectuate 137 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute șase permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost constatate 14 infracțiuni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum va fi VREMEA în luna iulie 2024. Prognoza METEO indică că temperaturile resimțite vor trece de 40 de grade Celsius
Cum va fi VREMEA în luna iulie 2024. Prognoza METEO indică că temperaturile resimțite vor trece de 40 de grade Celsius Potrivit meteorologilor, noul val de căldură, cu temperaturi resimțite care vor trece de 40 de grade Celsius, va acoperi majoritatea zonelor ţării.Canicula se va instala începând de sâmbătă și va dura cam toată luna […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 2 zile
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 4 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
7 iulie, ziua mondială a ciocolatei. Unul dintre cele mai dorite ,,răsfățuri” ale istoriei, introdus în Europa în 1550
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum o zi
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului
-
Ştirea zileiacum 5 zile
VIDEO | Gest de UMANITATE la Alba Iulia: Șoferul unui autobuz a oprit în trafic pentru a salva un cățel care umbla dezorientat printre mașini