Nicolae Stanciu, gest remarcabil la revenirea tricolorilor în țară
Nicolae Stanciu, gest remarcabil la revenirea tricolorilor în țară
Peste 500 de fani au așteptat prima reprezentativă de fotbal a României la Mogoșoaia, iar atmosfera a fost una extraordinară după ce tricolorii au reușit calificarea în optimile de finală la EURO 2024, scrie prosport.ro.
O parte dintre jucătorii care s-au aflat în lotul lui Edi Iordănescu au interacționat cu fanii, iar apoi s-au retras departe de ochii curioșilor. În timp ce Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță acordau declarații jurnaliștilor, Nicolae Stanciu a fost pur și simplu asaltat de suporteri. Aceștia s-au înghesuit pentru o fotografie cu internaționalul român, care a acordat și autografe.
Minute în șir, fotbalistul albaiulian a zâmbit și a discutat cu suporterii, comportându-se precum jucătorii din vestul Europei care evoluează pentru cluburi de top, precizează site-ul amintit.
„Vă mulţumim din suflet pentru susţinerea voastră, am simţit-o, ştim că aţi fost alături de noi. Iar să vă vedem aici aici la ora asta în noapte este totul pentru noi. Observ mulţi copii şi ne bucurăm pentru că vrem să fim modele de urmat pentru copiii României.
Ne bucurăm că sunt aici, că ne iubesc şi cresc cu această generaţie şi cu rezultatele pe care le-am obţinut după o lungă perioadă de timp. Şi cum am spus-o, voi aţi fost primul jucător al echipei naţionale, nu al 12-lea. Şi pentru asta vă mulţumim”, a fost mesajul lui Stanciu pentru suporteri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan