Jurnalist originar din Alba, fost redactor-șef Capital, dat dispărut: Poliția l-a dat în urmărire la nivel național
Jurnalist originar din Alba, fost redactor-șef Capital, dat dispărut: Poliția l-a dat în urmărire la nivel național
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Este vorba de Ciprian Mailat, jurnalist originar din Alba, fost redactor-șef Capital.
Citește și: Cum a ajuns un tânăr din județul Alba să pună în ordine averile bogaților României
Sâmbătă, 22 iunie 2024, aparținătorii și-au exprimat acordul pentru mediatizarea cazului.
„Bărbatul dispărut se numeşte MAILAT MARIUS CIPRIAN, este în vârstă de 44 de ani şi are următoarele semnalmente:
• Înălţime: 1.75 m, slab, ten deschis, tuns scurt, ochi căprui.
• La data dispariției purta: tricou negru, pantaloni negri, pantofi sport de culoare neagră, cu bandă roșie.”, transmite Poliția Capitalei.
Polițiștii au demarat procedurile de depistare a persoanei în cauză, aceasta fiind dată în urmărire la nivel național.
Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.
Potrivit paginii sale de Facebook, Marius Ciprian Mailat este jurnalist, fost redactor-șef al publicației Capital și a mai lucrat la Mediafax, Evenimentul Zilei, Curentul și Cotidianul. În urmă cu patru ani, soția jurnalistului a murit. Acesta locuiește doar cu fiul său.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan