Albaiulianul Daniel Zota, cântăreț bisericesc pasionat de desen, absolvent de istorie fascinat de istoria locală și student la Artă Sacră
Albaiulianul Daniel Zota, cântăreț bisericesc pasionat de desen, absolvent de istorie fascinat de istoria locală și student la Artă Sacră
Daniel Zota, un tânăr care pendulează între Alba Iulia și Cricău, mărturisește că are, la 26 de ani, multiple motive pentru a fi fericit. Deține în palmaresul de până acum de pe traseul vieții numeroase împliniri, iar din încercările grele a extras puterea de a merge mai departe în momentele dificile, călăuzit ca de o lumină de forța de a birui greutățile generată de o solidă credință în Dumnezeu.
„Credința a venit cu adevărat în viața mea în anii școlii. În clasa a patra am suferit un accident teribil; eram cu bicicleta și am fost lovit în plin de un motociclist, fiind aruncat undeva pe câmp. Am stat câteva zile în comă”, a rememorat, cu emoție în glas, tânărul, pentru care drumul la biserică era și până atunci unul obișnuit, braț la braț cu părinții și unul dintre bunicii săi. „Încă din copilărie îmi plăcea foarte mult Catedrala Încoronării și ca edificiu în sine și, mai ales, prin clopotnița sa. Sunetul clopotelor și cel de toacă mi-au dat întotdeauna o stare aparte”, ne-a dezvăluit Daniel.
Alba Iulia, Cricău și iar Alba Iulia…
Născut în 1997 la Alba Iulia, Daniel Zota s-a mutat trei ani mai târziu, alături de părinții săi, la Cricău. Pe primul loc în inima sa a rămas, totuși, tot timpul, Alba Iulia. „Este orașul în care m-am născut, mă simt mândru că m-am născut aici. Deși ne-am mutat în mediul rural, la Cricău, m-am simțit mereu mai atras de Alba Iulia și de monumentele sale.
Interesul meu, de la un moment dat și de cercetare, este concentrat asupra Orașului de Jos, a cărui istorie nu este, din păcate, foarte bine cunoscută de publicul larg”, ne-a explicat Daniel Zota, care a absolvit specializarea Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Citește și: Un medic originar din Alba a renunțat la posturi bine plătite din Elveția, Belgia și Luxemburg și s-a întors în orașul natal
Are și un masterat în „Identități regionale în Europa Central-Răsăriteană” în cadrul facultății amintite. Atât lucrarea de licență cât și cea de disertație fac referire la Orașul de Jos. Cea de licență tratează parcursul istoric, din cele mai vechi timpuri, al Orașului de Jos. Cea de disertație, cel puțin la fel de incitantă, se referă la sistematizarea Orașului de Jos în perioada comunistă (1968-1989).
„Încerc să atrag atenția asupra acestei zone. Chiar și în anii din urmă, relativ recent, nu doar în comunism, au fost demolate în Orașul de Jos destule clădiri cu valoare istorică. De exemplu, în casa demolată pentru a se face loc magazinului Lidl a locuit Avram Vesa, comandant al Gărzii Naționale Române din Abrud, care a avut misiunea de a păzi desfășurarea Adunării Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918”, ne-a spus Daniel Zota.
Imbold din partea unui dascăl
Acesta și-a amintit că interesul pentru istoria locală i-a fost stimulat de un profesor, Octavian Marcu, care i-a îndrumat pașii la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. La liceul de arte a ajuns după un scurt stagiu liceal la Colegiul Tehnic „Apulum”, ciclul primar și cel gimnazial găsindu-l pe băncile Școlii Gimnaziale „Decebal” Cricău. „Neavând facultate de arte în Alba Iulia, am ales Istoria pentru continuarea studiilor după terminarea liceului”, ne-a dezvăluit tânărul, de care și pasiunea pentru desen s-a lipit precum timbrul de scrisoare încă din fragedă pruncie.
Este încântat de faptul că organizatorii evenimentului „Sărbători de iarnă la Cricău” au expus inclusiv la ediția 2023 schițele în tuș făcute de ele având ca surse de inspirație lăcașe de cult din localitatea aflată la 15 kilometri de Alba Iulia. L-am întrebat pe Daniel care ar fi alegerea făcută fără ezitare dacă ar fi să ofere cuiva una dintre lucrările sale de desen.
Ne-a răspuns franc: desenul-cadou personalizat! „Am făcut un obicei din a realiza portretele prietenilor aniversați de-a lungul unui an calendaristic. Le ofer din tot sufletul aceste desene, constatând cu bucurie că gesturile mele de acest fel sunt bine receptate de cei cărora li se adresează”, a precizat acesta.
Un pariu: sinceritatea
Daniel Zota activează în prezent în Parohia Ortodoxă Cricău din postura de cântăreț bisericesc, o activitate cu care a cochetat încă din clasa a VIII-a. Este în continuare și student în anul 2 la specializarea Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Dincolo de feluritele pasiuni și activități, sinceritatea este pariul cel mare pe care îl asumă.
„E adevărat că trăim într-o lume în care răutățile sunt la tot pasul, însă îmi asum atitudinea aceasta care mă caracterizează în relațiile de fiecare zi cu oamenii. Cred că este important să spunem de fiecare dată ceea ce gândim în raporturile cu semenii, sinceritatea fiind o temelie fermă a încrederii între oameni”, a subliniat Daniel Zota.
Lucian DĂRĂMUȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan