Străzile din satele Leorinț și Șoimuș, comuna Rădești, modernizate prin Programul „Anghel Saligny”
Străzile din satele Leorinț și Șoimuș, comuna Rădești, modernizate prin Programul „Anghel Saligny”
Câteva străzi aflate în satele Leorinț și Șoimuș din comuna Rădești vor fi asfaltate și modernizate, printr-o investiție de aproape 4 milioane de lei. Administrația locală a lansat procedura publică prin care urmează să contracteze lucrările. Valoarea totală estimată a contractului este de 3.980.290,3 lei, fără TVA.
Potrivit documentației, investiția vizează modernizarea infrastructurii rutiere din cele două sate, iar lucrările constau în: realizarea lucrărilor de infrastructură; realizarea de șanțuri noi și decolmatarea șanțurilor existente; lărgirea părții carosabile la străzile existente; realizarea de trotuare și accese rutiere; executarea unei structuri rutiere performante cu îmbrăcăminte bituminoasă modernă; executarea lucrărilor privind siguranța circulației rutiere.
Viteza proiectată pentru căile de comunicație este de 25 km/h. În Leorinț vor fi modernizate străzile 1, 2, 3, 4 și Plopului, în lungime totală de 1,3 kilometri, iar în Șoimuș se vor executa lucrări la străzile 5, 6, 7, 8, 9 și 10, a căror lungime este de aproximativ 650 de metri.
Contractarea lucrărilor va presupune demararea acestora în a doua parte a anului 2024.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan