În 2023, județul Alba a fost vizitat de un număr-record de turiști din ultimii 8 ani
În 2023, județul Alba a fost vizitat de un număr-record de turiști din ultimii 8 ani
Anul 2023 a fost unul de excepție pentru industria turismului din Alba, fiind înregistrate cifre-record comparativ cu ultimii 8 ani atât în ceea ce privește numărul turiștilor care ne-au vizitat județul, cât și în privința numărului de înnoptări. Cel puțin așa rezultă din datele statistice prezentate în ultima ședință a Colegiului Prefectural de către ec. Alin David, directorul Direcției Regionale de Statistică Alba.
Potrivit sursei citate, situația pe fiecare dintre lunile anului 2023 a fost următoarea: ianuarie – 12.605 turiști, februarie – 12.965, martie – 12.361, aprilie – 16.807, mai – 22.496, iunie – 24.954, iulie – 32.436, august – 38.175, septembrie – 24.354, octombrie – 18.577, noiembrie – 15.018, decembrie – 14.658. După cum se observă, vârful de sezon este în luna august, când județul Alba a fost vizitat de cei mai mulți turiști.
Citește și: Numărul de turiști în Alba, în creștere, în martie 2023, față de aceeași lună a anului precedent
Între 2016 – 2023, au existat câțiva ani de referință: 2018, „Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”, când numărul turiștilor a crescut cu peste 22.000 față de anul anterior, 2019 – când s-a depășit pragul psihologic de 200.000 de oaspeți, 2020 – când s-a înregistrat cel mai scăzut număr de turiști, mai puțini de 120.000, fiind primul an de pandemie de COVID-19, marcat de restricții privind circulația persoanelor, și 2023, când județul Alba a găzduit cel mai mare număr de turiști din cei 8 ani, fiind anul în care s-au deschis Băile Sărate Ocna Mureș.
Pe fiecare dintre ultimii 8 ani, situația vizitatorilor cazați în unitățile turistice din județul Alba este următoarea: 2016 – 167.970, 2017 – 172.340, 2018 – 194.818 2019 – 201.840, 2020 – 119.741, 2021 – 156.438, 2022 – 226.503 și 2023 – 245.406 turiști.
În 2023, număr dublu de înnoptări față de cel din primul an de pandemie
Și la numărul de înnoptări ale turiștilor se înregistrează un număr-record în anul 2023. Înnoptarea este definită ca intervalul de 24 de ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidenţa structurii de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară intervalului menţionat.
Sunt avute în vedere şi înnoptările aferente paturilor instalate suplimentar (plătite de turişti). Pe fiecare lună în parte, situația înnoptărilor în 2023 este următoarea: ianuarie – 26.665, februarie – 22.873, martie – 25.645, aprilie – 21.382, mai – 30.249, iunie – 37.217, iulie – 47.307, august – 62.982, septembrie – 76.644, octombrie – 42.080, noiembrie – 31.660 și decembrie – 32.008. În privința înnoptărilor, situația din ultimii 8 ani se prezintă astfel: 2016 – 313.415, 2017 – 350.329, 2018 – 364.474, 2019 – 370.750, 2020 – 219.746, 2021 – 280.864, 2022 – 416.155, 2023 – 454.594. Cele mai mulți turiști s-au cazat în Alba Iulia.
După cum se poate constata, în anii de pandemie, turiștii au înoptat cel mai puțin, numărul înnoptărilor din 2020, de exemplu, fiind de peste două ori mai mic decât în anul 2023, iar 2022 a fost anul în care s-a trecut de pragul psihologic de 400.000 de înnoptări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Investiție de peste 27 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din municipiul Alba Iulia: Ce lucrări vor fi efectuate
Investiție de peste 27 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din municipiul Alba Iulia: Ce lucrări vor fi efectuate În 13 decembrie 2024, consilierii locali reuniți în ședință extraordinară, vor vota și decide asupra Proiectului de Hotărâre numărul 487 din 10 decembrie 2024, privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza PT și a indicatorilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României