FOTO-VIDEO: Senzațional, albaiulianul Dan Ileană – aur la Campionatele Europenele de înot în ape înghețate și alte două medalii de argint!
Senzațional, albaiulianul Dan Ileană – a devenit campion continental la Campionatele Europenele de înot în ape înghețate și a cucerit alte două medalii de argint la competiția majoră de la Oradea
Performanță extraordinară realizată de înotătorul Dan Ileană (CSM Unirea Alba Iulia) care la Oradea, la Campionatul European de înot în ape înghețate, a devenit campion european și a mai cucerit alte două medalii de argint, urcând pe podium în toate probele la care a luat startul!
„Cu toate că sunt campion național la înot, în apă înghețată e cu totul altceva. A fost greu, la limită, dar este un sentiment aparte când se intonează Imnul Național”, a spus campionul european.
Dar, la urma urmei, povestea este despre depășirea limitelor, despre perseverență, și nu despre culoarea distincției.
Dan Ileană a concurat în limitele categoriei 40-45 de ani și a cucerit medalia de aur în proba de 100 metri fluture (depășindu-l pe francezul Francois Xavier Philias, care l-a întrecut în probele precedente) și a mai luat medalii de argint în probele de 50 metri bras și 250 metri liber.
„La înotul clasic m-am pregătit în permanență, iar pentru aceste Europene m-am antrenat special în ultimele două luni. Am folosit un butoi lăsat în aer liber, intram seara pentru a mă acomoda cu temperaturile scăzute, și am înotat la Tarnița alături de colegii din Cluj”, a spus Dan Ileană (41 de ani).
*Experiență extremă
“Ca să se poată desfășura un concurs de ape înghețate, temperatura apei trebuie să fie cel mult 5 grade Celsius. La Oradea, în bazinul descoperit, au fost 3,7 grade Celsius. Pentru organism este un șoc, dar mai mare este șocul psihic. Trebuie multă pregătire, rezistență, acomodare, tu încerci să înoți, organismul încearcă să supraviețuiască. Nimeni nu a intrat în apă fără acte medicale și am înotat cu centură de siguranță pentru a putea fi scoși mai ușor, în caz de hipotermie sau atac de cord”, a explicat înotătorul din Cetatea Marii Uniri.
*Hipotermia, principalul pericol!
La aceste tipuri de concurs este interzisă săritura „cap” de pe blocstart și rostogolirea, înotătorii intră pe scară și întorc cu mâna pe perete.
„Mulțumesc fiicei Ilinca și soției Daniela, care m-au încurajat și după fiecare probă m-au ajutat să mă îmbrac, eu nefiind în stare să fac acest lucru din cauza membrelor înghețate, la un pas de hipotermie. De asemenea, transmit mulțumiri instructorului Attila Palfi și fratelui meu Radu pentru susținere și ajutor în antrenamente”, a mai adăugat merituosul campion.
Ileană și-a făcut „încălzirea” anul trecut, în Franța, la ediția a 5-a a Campionatul Mondial, la Samoëns, unde s-a clasat pe locul al 5-lea și este recunoscut pentru că a câștigat în 2022 și 2023 competiția extremă de înot „Traversarea Tarniței”. Albaiulianul își propune să participe anul viitor la Campionatul Mondial, ce se va disputa în Italia.
La Oradea, România a găzduit pentru prima dată Campionatul European de înot în ape înghețate, eveniment disputat în bazinul olimpic în aer liber din parcul Brătianu la care au fost 322 de concurenți din 27 de țări participante, printre care și „legende” ale acestui sport. România a avut un lot de 35 de înotători, coordonați de Paul Georgescu. Evenimentul a fost organizat de IISA (International Ice Swimming Association), Asociaţia Sportivă Ice Swimming and Open Water, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR – Visit Oradea) şi Clubul Sportiv Municipal Oradea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO-VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia, performanță extraordinară: calificare în semifinale la Under 19! „Alb-negrii” au eliminat CSM Reșița, campioana de anul trecut
CSM Unirea Alba Iulia a reușit o performanță extraordinară: calificarea în semifinalele Campionatului Under 19! În sferturile de finală, pe terenul 2 al Stadionului „Cetate”, uniriștii au învins, scor 1-0 (0-0), pe CSM Reșița, campioana de anul trecut (3-0 în finală cu Kinder Constanța). Unicul gol a fost marcat în minutul 79 de D. Nistor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci în aceste zile
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul din anul acesta