FOTO | Peste 90 de șahiști s-au întrecut la Memorialul „Borșia Sabin”, la Teiuș: Cel mai tânăr participant a avut 4 ani, iar cel mai vârstnic 85 de ani
FOTO | Peste 90 de șahiști s-au întrecut la Memorialul „Borșia Sabin”, la Teiuș: Cel mai tânăr participant a avut 4 ani, iar cel mai vârstnic 85 de ani
În data de 27 ianuarie 2024, la Casa de Cultură a orașului nostru, bazându-se pe un parteneriat de excepție între Primăria Teiuș, maestrul Adrian Secheres, CAR Credit Teiuș, Bogdan Cristea, cu suport din partea Clubului CSS 1 Timișoara și al maeștrilor Marius Ceteraș și Mihnea Costachi a avut loc o competiție de șah rapid, dedicată domnului profesor Borșia Sabin.
Concursul s-a întins pe durata a 7 runde și s-a desfășurat în sistem open, participarea fiind deschisă tuturor vârstelor și nivelelor. La start s-au adunat 93 de participanți din 4 județe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, iar 59 dintre aceștia au fost copii și juniori.
Cel mai tânăr participant este născut în anul 2018, iar cel mai vârstnic în 1939! Atmosfera concursului a fost una de adevarata competitie , excelent organizata!
În clasamentul final, avem următorii câștigători, pe categoriile anunțate în invitație:
Clasament general:
1. Tarciuc Ianis
2. Burja-Udrea Răzvan-Andrei
3. Miron Ionel
Veterani 65+:
1. Rădițoiu Laurențiu
2. Vlad Aurelian
3. Roncea Ioan-Aurel
Junioare:
1. Petculescu Diana-Silvana
2. Macarie Maia
3. Grădinaru Andra
U14:
1. Simina Alexandru-Ioan
2. Dârău Yanis Andrei
3. Tomoiagă Alexandru
U10:
1. Nemeș Victor-Nicholas
2. Stan Vlad
3. Fărîmă Robert
Cel mai bun teiușean a fost Alexa Laurențiu, care s-a clasat pe locul 4, la egalitate de puncte cu ocupantul locului 3.
Felicitari tuturor participantilor si castigatorilor, multumiri tuturor celor implicati, au transmis reprezentantii Primariei Teius, gazda evenimentului!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
IPJ Alba: Recomandări pentru șoferii care pornesc la drum în condiții meteorologice nefavorabile
IPJ Alba: Recomandări pentru șoferii care pornesc la drum în condiții meteorologice nefavorabile Reprezentații IPJ Alba, au transmis recomandări pentru șoferii care pornesc la drum în contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile. Citește și: VIDEO | Trafic ÎNGREUNAT pe Transalpina – DN 67 C: Copaci căzuți pe carosabil între Tău Bistra și Barajul Oașa Recomandăm conducătorilor auto […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan