Tichete educaționale 2024: Când vor fi încărcate cardurile elevilor cu cei 500 de lei
Tichete educaționale 2024: Când vor fi încărcate cardurile elevilor cu cei 500 de lei
Sorin Decă, secretarul general adjunct din Ministerul Educației, a venit cu mai multe precizări privind tichetele educaționale, după ce pe grupurile de părinți au circulat mai multe teorii.
„Cu siguranță, săptămâna viitoare, cel puțin o mare parte dintre tichetele educaționale se va încărca”, a spus Sorin Decă.
Potrivit precizărilor sale, au fost întreprinse demersurile necesare pentru ”a ne asigura că sunt validați toți cei care la prima interogare a bazelor de date au apărut nevalidați la evidența populației. Avem situații în care sunt doi frați într-o familie, în aceeași clasă, unul a fost validat, unul nu sau doi gemeni. Evident că nu ai cum să justifici așa ceva”, a explicat responsabilul ministerial.
”Încărcarea cardurilor se face doar după confirmarea primirii de către beneficiarul final, adică după ce părintele semnează de primire pentru cardul respectiv, care variază foarte mult între județe.
Încărcarea se va face la un anumit interval de timp, cel mai probabil săptămânal și se face pe măsură ce sunt recepționate cardurile, în conformitate cu prevederile ordinului comun. Altfel, ar însemna ca în ultima zi a anului școlar, conform Ordonanței, cât este valabil programul pe anul școlar 2023 – 2024, abia atunci să le încărcăm, ceea ce e exclus”, a precizat Sorin Decă pentru edupedu.ro.
Citește și: Tichete educaționale 2024: A început distribuirea cardurilor în valoare de 500 de lei, însă momentan nu sunt încărcate
Din 2024, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
– au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
– au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
– venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan