Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Zidurile Cetății Alba Carolina, VANDALIZATE: Textul scris este în limba rusă

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Zidurile Cetății Alba Carolina, VANDALIZATE: Textul scris este în limba rusă

Unul dintre zidurile Cetății Alba Carolina a fost vandalizat cu inscripții în alfabet chirilic, realizate cu spray cu vopsea. Viceprimarul orașului, Emil Popescu, a postat un mesaj pe o rețea de socializare în care condamnă acest act de vandalism.

„Inadmisibil! Unul dintre zidurile Cetății Alba Carolina a fost vandalizat cu inscripții în alfabet chirilic, realizate cu spray cu vopsea. Astfel de fapte nu sunt tolerate de către administrația locală, mai ales atunci când vine vorba despre patrimoniul istoric al municipiului și al țării”, a scris Popescu.

Viceprimarul a mai precizat că administrația locală va face toate demersurile necesare pentru a depista persoanele care se fac vinovate de aceste fapte și că se va adresa organelor competente în a soluționa astfel de cazuri.

„Primăria Alba Iulia are zero toleranță pentru fapte prin care sunt batjocorite monumente cu o valoare inestimabilă, pentru restaurarea cărora s-au derulat proiecte în valoare de milioane de euro”, a mai spus Popescu.

Citește și: A distrus 9 autoturisme parcate, a furat o plăcuță de înmatriculare și o borsetă: Tânăr de 17 ani, din Alba Iulia, cercetat de polițiști

Textul se traduce ”3 METRI DEASUPRA CERULUI” și este scris în limba rusă.

În ultimii ani, Cetatea Alba Carolina a fost supusă unui amplu proces de restaurare, care a costat milioane de euro. În cadrul acestui proces, au fost restaurate zidurile și porțile cetății, precum și clădirile din interiorul acesteia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea