FOTO: LPS Alba Iulia, calificată între primele 16 echipe din țară la Under 14, baschet feminin
LPS Alba Iulia este calificată între primele 16 echipe din țară la Under 14, baschet feminin, un rezultat de apreciat pentru micuțele baschetbaliste din municipiul reședință de județ.
LPS Alba Iulia, antrenor Valentin Urian, s-a calificat între primele 16 echipe din țară la baschet feminin, Under 14, urmând să evolueze în faza a 3-a a competiției juvenile organizate de Federația Română de Baschet. Oponentele echipei din Cetatea Marii Uniri, la acest nivel competițional vor fi Olimpia București (locul întâi în grupa 1), CSȘ Sf. Gheorghe (locul întâi în grupa 6) și Ralph Brașov (locul 3 în grupa 4), fiind programate două turnee (3-4 februarie și 16-17 martie).
Revenind la faza secundă, jucătoarele pregătite de Valentin Urian s-au clasat pe locul al doilea în grupa 1 (4 victorii și două înfrângeri, 10 puncte), fiind devansate de Dan Dacia București (victorii pe linie). La ultimul turneu, disputat recent, la Voluntari, s-au înregistrat rezultatele: 55-44 cu CSO Voluntari, 72-47 cu Rapid București și 41-90 cu Dan Dacian București (două victorii și un insucces). A fost al treilea turneu susținut la acest nivel competițional, după cele de la Sibiu (locul secund, 7 puncte) și București (în decembrie), rezultând un bilant de 10 confruntări, dintre care 7 adjudecate (în clasament, pe locul 3, CSO Voluntari – 8 puncte și Rapid – 6 puncte). Au fost angrenate, în această fază, 24 de echipe, repartizate în 6 grupe, în etapa superioară (grupa valorică A) calificându-se primele două clasate în fiecare grupă și 4 dintre cele mai bune locuri 3 (16 echipe). În faza a treia, unde a acces LPS Alba Iulia, s-au format 4 grupe a câte 4 formații, cu două turnee (4 și 5), iar primele 3 clasate din fiecare grupă se vor califica în turneul semifinal (12 echipe repartizate în două grupe, se joacă în perioada 20-30 martie), turneul final fiind prevăzut între 17 și 21 aprilie (8 echipe).
Lotul este compus din Karina Marina Onea, Antonia Jitaru, Elisabeta Suciu, Anastasia Jitaru, Ingrid Baicon-Ciban, Georgiana Panescu, Alexia Panescu, Carla Alexandru, Maya Ioana Niga, Alexia Birău, Alina Balaș, Cristina Maria Cioara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj, calificare în play-off-ul Cupei CEV, după dublă victorie cu VK Prostejov! În retur, 3-2, în „Alba Blaj Arena”
Volei Alba Blaj s-a calificat în play-off-ul Cupei CEV, după ce a trecut de VK Prostejov, dublă victorie în optimile de finală. În manșa retur, în „Alba Blaj Arena”, reprezentanta României s-a impus cu scorul de 3-2 (25-21, 16-25, 25-14, 27-29, 15-6) Echipa din „Mica Romă” a trăit un meci cu suișuri și coborâșuri, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 4 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare