Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

România, între statele UE cu cea mai mare majorare a prețurilor producției industriale, în noiembrie 2023. Datele Eurostat

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, între statele UE cu cea mai mare majorare a prețurilor producției industriale, în noiembrie 2023. Datele Eurostat

România se afla, în luna noiembrie a anului 2023, printre statele cu cel mai semnificativ avans al prețurilor producției industriale în Uniunea Europeană.

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au scăzut cu 0,2% în Uniunea Europeană şi cu 0,3% în zona euro, în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat o creştere de 0,2% în UE şi de 0,3% în zona euro, iar România se află printre statele membre UE cu cel mai semnificativ avans, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În noiembrie, comparativ cu luna precedentă, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Suedia (4,1%), Franţa (2,4%), Bulgaria (0,7%), Danemarca şi România (ambele cu 0,6%), iar cel mai sever declin în Slovacia (minus 3%), Portugalia (minus 2,3%) şi Spania (minus 2,1%).

Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de scădere a preţurilor la bunurile intermediare (0,4%), la energie (0,3%), la bunurile de capital şi la bunurile de folosinţă îndelungată (ambele cu 0,2%), în timp ce preţurile au rămas stabile la bunurile de folosinţă imediată.

În noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 8,8% în zona euro şi de 8,1% în Uniunea Europeană.

Cele mai semnificative scăderi ale preţurilor produselor care ies pe porţile fabricilor au fost înregistrate în Belgia (minus 18,7%), Italia (minus 16,3%) şi Letonia (minus 15,3%), iar cele mai mari creşteri în Luxemburg (20,4%), Slovacia (10,9%) şi Slovenia (2,9%). România a raportat un declin de 3,3% în noiembrie, după o scădere de 2,9% luna precedentă.

Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un declin de 21,3% al preţurilor la energie şi de 5,2% la preţurile bunurilor intermediare, în timp ce au crescut preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată (2,8%), bunurilor de capital (3%) şi bunurilor de folosinţă imediată (3,4%).

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea