18 – 22 decembrie | 20 de elevi din Alba vor participa la o tabără de învățare, la Penitenciarul Aiud: Vor fi informați despre activitățile din sistem și despre educația juridică
18 – 22 decembrie | 20 de elevi din Alba vor participa la o tabără de învățare, la Penitenciarul Aiud: Vor fi informați despre activitățile din sistem și despre educația juridică
La nivelul sistemului penitenciar se desfășoară proiectul „Tabără de învățare pentru promovarea educației juridice și a activității derulate de sistemul penitenciar”, proiect ce face parte din cadrul programului Correctional, finanțat prin mecanismul financiar norvegian.
Penitenciarul Aiud a fost inclus în lista unităților din sistemul penitenciar în care se va derula acest proiect.
Proiectul se adresează elevilor de liceu cu vârste între 16 și 19 ani, iar printre obiectivele principale, amintim:
– prezentarea instituției penitenciare, a activităților ce se desfășoară într-un penitenciar, precum și condițiile de muncă;
– prezentarea și promovarea ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru sistemul penitenciar;
– promovarea posibilităților de a accede în sistemul penitenciar prin încadrare din sursă externă;
– promovarea educației juridice în rândul elevilor, fapt ce conferă elevilor oportunitatea de a înțelege consecințele legale ale acțiunilor lor;
– prevenirea primară a delincvenței în rândul tinerilor prin sensibilizarea comunității cu privire la exercitarea spiritului civic responsabil;
– dezvoltarea și consolidarea legăturilor sistemului penitenciar cu comunitatea.
Tabăra se va derula la nivelul Penitenciarului Aiud în următoarele perioade:
- 20 elevi în perioada 18 – 22.12.2023;
- 20 elevi în perioada 19 – 23.02.2024.
Astfel, în săptămâna 18 – 22 decembrie Penitenciarul Aiud este gazda a 20 de elevi selecționați din 5 licee din județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari