Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

REGULI noi pentru farmacii: Distanță de minimum 500 de metri una față de cealaltă și alt aviz de funcționare

Ziarul Unirea

Publicat

în

REGULI noi pentru farmacii: O distanță de minimum 500 de metri una față de cealaltă și alt aviz de funcționare

Farmaciile vor funcționa după reguli noi dacă aleșii vor adopta un proiect de lege care prevede ca acestea să fie amplasate la cel puțin 500 de metri una de alta. Regula ar urma să se aplice atât în orașe, cât și la sate.

Citește și: Un singur caz de RUJEOLĂ în Alba: Peste 60 de cazuri confirmate în 2023 și 2 focare, în rândul populației nevaccinate

Atât la sat cât și la oraș distanța de amplasare a acestor farmacii ar urma să fie de minimum 500 de metri una față de cealaltă. Cel puțin asta prevede proiectul de lege, dar se va ține cont și de numărul de locuitori, pe baza unui document emis de primărie. Practic, să nu mai fie atât de multe farmacii în localitățile care au un număr mic de locuitori. Motivul ar fi să nu se mai pună monopol pe această piață, dar, totodată spun inițiatorii, astfel ar proteja interesele consumatorilor, scrie digi24.ro.

Proiectul mai prevede ca farmaciile să nu mai funcționeze pe baza unui aviz emis de Ministerul Sănătății, așa cum prevede în prezent, ci să aibă nevoie și de un aviz de la Colegiul Farmaciștilor din România.

Proiectul de lege aparține social-democraților și a fost depus recent în Parlament, la Senat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată!

Cezar Lancrajan

Publicat

în

PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată! Veste tristă pentru toți pensionarii din România: Nici o indexare sau majorare a pensiilor în anul 2025 nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț are să fie adoptată de aleșii neamului. Citește și: Ordonanța […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea