Închisoare cu suspendare pentru un șofer din Alba, pentru dare de mită: Ce sume de bani a încercat să ofere unui polițist pentru a nu rămâne fără carnet
Închisoare cu suspendare pentru un șofer din Alba, pentru dare de mită: Ce sume de bani a încercat să ofere unui polițist pentru a nu rămâne fără permis
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat, la data de 04.12.2023, un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, în sarcina căruia s-a
reţinut săvârșirea infracțiunii de „dare de mită”, prevăzută de art. 290 alin. 1 C. pen.
S-a reţinut, în esență, faptul că, la data de 19.10.2023, după oprirea sa regulamentară în trafic, pe DN 74, aproape de intrarea în oraşul Zlatna, inculpatul a promis în mod repetat şi
insistent denunţătorului – agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Zlatna, județul Alba, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, suma de 1000 euro, apoi suma de 10.000 lei, pentru a îl convinge să nu procedeze la ridicarea permisului său de conducere, în cadrul constatării unei contravenţii pasibilă de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Citește și: Șofer din Alba trimis în judecată după ce a fost prins la volan aproape de comă alcoolică: Ce concentrație de alcool avea în sânge când a fost tras pe dreapta
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înaintat Tribunalului Alba, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia.
Pentru efectuarea urmăririi penale, în cauză s-a procedat şi la delegarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.
Facem precizarea că încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei între procuror şi inculpat nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază persoana acuzată, până la pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri definitive de condamnare
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Intervenție pe DC 217 pentru salvarea unei persoane blocate într-o mașină pe care a căzut un arbore
Intervenție pe DC 217 pentru salvarea unei persoane blocate într-o mașină pe care a căzut un arbore Un incident rutier a avut loc vineri, 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.00, pe DC 217, unde o persoană ar fi rămas blocată într-o mașină după ce un copac a căzut peste ea. Citește și: VIDEO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan