Noua lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor intră în vigoare pe 11 noiembrie: Cu cât se scumpesc polițele
Noua lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor intră în vigoare pe 11 noiembrie: Cu cât se scumpesc polițele
Începând cu data de 11 noiembrie intră în vigoare noua Lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor. Tot la această dată va crește și prețul poliței, de aceasta fiind condiționată și vânzarea unui imobil.
Legea nr. 115/2023, care modifică legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, intră în vigoare la data de 11 noiembrie.
Începând cu această dată, preţul de acum al poliței, de 20 de euro (100 de lei), se majorează la 130 de lei, urmând ca de acum înainte toate prețurile să fie exprimate doar în lei, nu și în euro.
„Pentru înregistrarea sau modificarea înregistrării unei locuințe în cartea funciară, proprietarul acesteia este obligat să prezinte un contract de asigurare obligatorie a locuinței. Înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată de existența unui contract de asigurare obligatorie a locuinței în vigoare la data solicitării”, se arată în lege.
Asigurații care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, procedează la modificarea locuințelor fără autorizație de construire, emisă în condițiile legii, sau cu nerespectarea autorizației respective, afectând structura de rezistență a locuințelor și favorizând expunerea la unul dintre riscurile asigurate obligatoriu, nu sunt despăgubiți pentru partea de pagubă care a fost produsă sau favorizată ca urmare a lucrărilor efectuate.
PAID este îndreptățit să recupereze de la cei vinovați valoarea despăgubirilor achitate pentru acele pagube care au fost favorizate de lucrări de construcție neautorizate sau pentru care nu s-au obținut autorizațiile necesare sau nu s-au respectat normativele în construcții, conform legii aplicabile.
Ce prevede legea
Art. 5, alin (1) prevede că pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este:
a) 100.000 lei, pentru fiecare locuință de tip A;
b) 50.000 lei, pentru fiecare locuință de tip B.
(2) Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute la alin. (1), denumite în continuare prime obligatorii, sunt următoarele:
a) 130 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. a);
b) 50 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. b).
(3) Suma asigurată obligatoriu și prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin reglementări emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.; în acest caz, pentru contractele multianuale, suma asigurată obligatoriu și prima de asigurare aferentă se reactualizează la data aniversării anuale”.
Potrivit art. 9, contractul PAD este valabil pe o perioadă de cel puțin 12 luni, cu începere cel mai devreme de la ora 0.00 a celei de a cincea zile calendaristice de la data la care s-a emis contractul de asigurare.
În cazul contractelor care se reînnoiesc, acestea intră în vigoare cel mai devreme la ora 0.00 a zilei următoare celei în care acestea s-au emis, dar nu mai devreme de ora 0.00 a zilei următoare celei în care expiră contractul care se reînnoiește.
PAID poate efectua o inspecție de risc a locuinței care face obiectul asigurării obligatorii, iar cheltuiala ocazionată de aceasta este suportată de către PAID.
Contractul PAD poate fi emis, cu acordul părților, și pentru perioade mai mari de 12 luni, numai în multiplu de 12 luni.
Condițiile încetării valabilității contractelor de asigurare PAD încheiate pentru perioade mai mari de 12 luni sunt cele stabilite prin acordul părților în contractul de asigurare.
În situația schimbării proprietarului unei locuințe care este asigurată obligatoriu și pentru care prima de asigurare a fost achitată integral, contractul PAD rămâne valabil până la data trecută în contract, beneficiarul asigurării fiind noul proprietar”.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan