Calvarul unui soldat din județul Alba, prizonier la ruși în Primul Război Mondial: I-a promis lui Dumnezeu că se va călugări, dacă va scăpa cu viață

Calvarul unui soldat din județul Alba, prizonier la ruși în Primul Război Mondial: I-a promis lui Dumnezeu că se va călugări, dacă va scăpa cu viață

Muzeul orașului Cugir se află în posesia unui manuscris reprezentând amintirile unui locuitor al satului Vinerea, Ion Bura, fost soldat (10 luni) în armata austro-ungară, iar apoi, timp de 5 ani, prizonier în Rusia. Pe un caiet de 100 de file, autorul notițelor povestește despre cele 10 luni de război petrecute pe front contra rușilor, dar se referă cel mai mult la viața îngrozitoare de prizonier  petrecută în mai multe lagăre de pe teritorul Rusiei.

Născut pe 21 octombrie 1887 în localitatea Vinerea, Ion Bura a fost concentrat în Orăștie, iar apoi trimis la Viena și înrolat în forțele armate austro-ungare, Regimentul 64 Infanterie. De aici, a plecat direct în lupta contra armatelor rusești. Pe 21 octombrie 1915 a fost luat prizonier și, după 21 de zile, transportați cu vagoane de marfă, adesea pe jos, prizonierii au ajuns în lagărul din Perm (Regiunea Urali), unde se găseau alți 14.000 de prizonieri.

„Poate destinul, dar cred că mai mult ca orice credința în Dumnezeu a făcut să scap cu viață în cele 10 luni de front, dar n-am scăpat de prizonierat, unde am petrecut atâția ani de chin. Atunci am făcut un legământ cu Dumnezeu că, dacă voi fi salvat din acest infern, mă voi duce la o mănăstire să mă călugăresc”, mărturisea Bura.

Acesta a povestit cum au fost cazați în barăci de lemn, în care bătea vântul, intra zăpadă și ploaia. Dormeau pe priciuri (pat de scândură), pe rogojini de multe ori, fără nicio lenjerie de pat. Hainele de pe ei era singura lenjerie, cât timp au stat închiși aici scimbându-se doar de câteva ori de haine, purtându-le până putrezeau pe ei. În lagăr, au muncit în diferite locuri: la tăiat lemne în pădure (plină de animale sălbatice), la tăiat nuiele pentru coșuri din locuri foarte greu accesibile, în mină ș.a. În lagărul din Siberia, toți prizonierii munceau, chiar și cei răniți și bolnavi, care nu puteau sta în picioare. Aceștia aveau normă zilnică pe care cu greu o puteau îndeplini, fapt pentru care erau bătuți de gardieni.

„Aici, în lagăr, prizonierii arătau ca umbrele, bântuiau ca umbrele. Bolile, în special tifosul secera zilnic zeci de prizonieri. Cei slabi fizic și «de înger» nu aveau nicio șansă. În lagăr era ultima stație, punct terminus, de aici nu se putea evada nicăieri. Singurul loc în care se putea evada era mormântul – groapa comună”, își amintea Bura.

Revoluția din octombrie 1917 avea să schimbe într-un fel soarta prizonierilor. Războiul a încetat, iar pe fondul revoluției bolșevice, prizonierii erau liberi. Au fost urcați în trenuri și li s-a spus că merg acasă, dar era doar o iluzie. Mișcările revoluționarilor au schimbat situația așa-ziselor repatrieri. Prizonierii au ajuns din nou în lagăre de muncă, de unde mulți au evadat, plecând pe jos, care încotro, folosind trenurile de marfă ori de călători. Bolnavi și flămânzi, plini de păduchi, mulți au murit pe drum.

După un lung drum de 3 luni, împreună cu un camarad din Sălaj, cei doi au avut norocul să găsească trenuri care duceau spre Kiev – Ucraina. Mai departe, au găsit trenuri care duceau spre țară. Când a ajuns la Cluj, Bura s-a considerat ca acasă. Din Șibot a plecat pe jos spre Vinerea, unde a ajuns noaptea târziu. „Credința în Dumnezeu, educația primită de la părinții mei și înțelepciunea din bătrâni auzită pe ulițele satului meu natal Vinerea m-au ajutat să nu îmi pierd demnitatea și să rezist în război și în lagăr până la capăt”, a consemnat Bura.

După ce s-a mai întremat, a decis să-și țină promisiunea făcută lui Dumnezeu și a ales calea monahală. A plecat în localitatea Ceptura – județul Prahova și s-a călugărit la Mânăstirea Căldărușani. A fost înaintat în mai multe funcții monahale, printre care și cea de administrator al mănăstirii. Potrivit unor surse, s-a stins din viață în anul 1966.

Această emoționantă istorie trăită de Ion Bura a intrat în posesia muzeului din Cugir prin amabilitatea ing. Aurel Voicu, custodele și artizanul muzeului, care a primit manuscrisul de la un călugăr al mănăstirii Căldărușani. Punem punct aici povestirii și îi invităm pe cei interesați să meargă să lectureze pe larg acest dramatic episod intitulat „Zile de suferință în Primul Război Mondial și prizonier în Rusia”.

Constantin PREDESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI