FOTO: Alba Chess 2023: Noi concursuri de calificare în şcoli din Teiuş, Alba Iulia şi Sebeş. Câștigătorii etapei zonale
Alba Chess 2023: Noi concursuri de calificare în şcoli din Teiuş, Alba Iulia şi Sebeş. Câștigătorii etapei zonale
Seria concursurilor de calificare pentru etapa zonală a Festivalului “Alba Chess 2023”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, a continuat cu turnee desfăşurate la Teiuş, Alba Iulia şi Sebeş. Alături de micii şahişti, majoritatra aflaţi la prima participare într-o competiţie de şah, s-au aflat mai mulţi şahişti consacraţi din judeţul Alba, dornici să transmit mai departe pasiunea lor pentru sportul minţii.
Organizatorul concursului şcolar de la Liceul Teoretic Teiuş a fost maestrul FIDE Adrian Sechereş, cel mai jun şahist teiuşan din toate timpurile, multiplu medaliat la campionatele naţionale de juniori şi care în present este antrenor la CSS 1 Timişoara şi coordonator al secţiei de şah al CS Universitatea de Vest Timişoara, club care activeaza în Superliga Naţională pe echipe.
Alături de el s-a aflat permanent şi preotul Petru Lascu, care este de asemenea un promotor cunoscut al şahului în Teiuş, în organizarea competiţiei fiind de asemenea implicaţi directorul liceului, Gabriela Lascu, şi profesorul Ştefan Hazi.
Dintre cei 18 elevi prezenţi la startul turneului, au obţinut calificarea pentru faza zonală Flavius Boancă, Robert Andrei Achim şi Ioan Cristian Petri.
Maestrul internaţional albaiulian Mihnea Costachi s-a aflat şi el în mijlocul elevilor, de data aceasta La Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, acolo unde 31 de elevi şi disputat primele 3 locuri, care asigură calificarea în faza următoare a competiţiei.
După cum remarca Mihnea „Nivelul competiţiei a fost unul ridicat, majoritatea elevilor având cunoştinte de bază bune. Am apreciat faptul că mulţi participanţi care nu s-au calificat în meciurile decisive pentru podium, au rămas să asiste la partidele din play off care au stabilit ierarhia finală.”. Podiumul a fost ocupat de Andreas Dreghiciu, Alex Dodiţoiu şi Tudor Dreghici, care au obţinut calificarea pentru etapa zonală. Organizarea turneului s-a realizat şi cu sprijinul unor cadre didactice, dintre care amintim pe doamnele profesoare Speranţa Opruţa (director adjunct), Viorica Nuţu şi Maria Magdalena Kocsis.
La Sebeş coordonarea organizării turneului de calificare de la Şcoala gimnazială nr.2 a fost realizată de candidatul de maestru cugirean Ovidiu Crăciun, component al echipei României de rezolvări de probleme de şah, şi Ianis Tarciuc, unul dintre cei mai buni tineri jucători de şah din judeţul Alba, fost elev al şcolii, din partea şcolii coordonatorul competiţiei fiind profesorul Cătălin Marc, sprijinit de colegele sale Mariana Iulia Iftimie-Păulescu (director), Valentina Braşoveanu, Georgiana Alexandra Neghiu, Alexandra Ioana Boda-Olar, Eugenia Cibu, Maria Bumbu, Maria Gătea, Roxana Drumea, Laura Stănilă, Monica Cotea, Mihaela Călinoiu și Anamaria Petrașcu.
Dintre cei 27 de elevi înscrişi în competiţie, Ionuț Alexandru Goția, Luca Olar şi Alexandru Moga au obţinut calificarea în faza zonală. „Am remarcat foarte mulţi elevi talentaţi, unii chiar din clasele foarte mici, ceea ce este dătător de speranţe. Chiar dacă în ultimii ani în Sebeş nu a existat o activitate şahistă la nivel de copii şi juniori, având în vedere potenţialul economic al oraşului, dar mai ales pasiunea cu care unii elevi au luptat astăzi, s-ar putea ca în anii următori lucrurile să se schimbe.” a declarat la finalul turneului Ovidiu Crăciun.
Festivalul şahist şcolar “Alba Chess 2023”, la care participă elevi din clasele 0-4, continuă şi în zilele următoare, fiind programate mai multe turnee de calificare în care concurenţii vor avea ocazia să cunoască şi alţi şahişti din judeţul Alba care susţin organizarea competiţiilor, unii dintre ei fiind la rândul lor elevi, dar în clase mai mari. Şcolile care nu au solicitat încă participarea pot să transmită formularele de înscriere pe adresa [email protected], cu condiţia ca etapa pe şcoală să fie organizată cel târziu in data de 13 octombrie.
Organizatorii oferă sprijin logistic pentru şcolile care nu deţin suficiente seturi de şah şi cadre didactice cu experienţă în organizarea unor competiţii de şah.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan