Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare! Precizări cu privire la creșterea salariilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare! Precizări cu privire la creșterea salariilor

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind ‘oprirea risipei bugetare’, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

‘În scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor. Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de Guvern, vor fi dezbătute şi încorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale’, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria. Faţă de forma lansată în consultare publică de Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări la proiectul de lege.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Reglementarea salariului minim în construcții și în agricultură se va face prin ordonanță de urgență separată

Totodată, s-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, astfel încât salariile să poată creşte ‘cât mai repede cu putinţă’, a explicat Mihai Constantin.

Salariul minim în general, care va crește cu zece procente, la 3.300 lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de guvern

Potrivit acestuia, ‘salariul minim pe economie în general, care va creşte cu zece procente, la 3.300 de lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid’.

Forma finală a măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea a fost elaborată, a declarat, luni, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat, în debutul şedinţei Executivului, că România ‘nu îşi mai permite facilităţi’ şi ‘privilegii’ de 75 de miliarde de lei plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei anual, care reprezintă 15% din PIB.

‘Avem astăzi forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toţi partenerii sociali, sindicate, patronate, ONG-uri şi cu administraţia locală. O bună parte din propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să îmi asum răspunderea în Parlament. Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. România nu îşi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB. Nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcţiona în asemenea condiţii’, a afirmat Ciolacu.

El a respins declaraţiile conform cărora măsurile propuse de Guvern ar aduce austeritatea, susţinând că măsuri de austeritate au fost cele din 2010, când s-au tăiat salarii şi pensii şi s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea