Aproape 7.000 de pensionari „speciali”, în evidența Casei de Pensii Alba. Câți bani au fost cheltuiți din bugetul de stat, în primul semestru al anului 2023
Aproape 7.000 de pensionari „speciali”, în evidența Casei de Pensii Alba. Câți bani au fost cheltuiți din bugetul de stat, în primul semestru al anului 2023
La finele primului semestru al acestui an se aflau în evidența Casei Județene de Pensii (CJP) Alba 94.678 de beneficiari, potrivit unui raport prezentat în ședința Colegiului Prefectural Alba.
Dintre aceștia, 85.638 sunt pensionari din sectorul de stat, 6.927 sunt beneficiari de legi cu caracter special (magistrați, revoluționari, beneficiari ai Decretului 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, beneficiari ai Legii 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, beneficiari ai Legii 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961), 1.756 de pensionari din sectorul agricol, 346 sunt beneficiari ai indemnizațiilor pentru veterani de război, 9 sunt pensionari I.O.V.R. (invalizi şi accidentaţi de război, urmaşii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşii foştilor pensionari invalizi şi accidentaţi de război), și 2 beneficiari de ajutor social.
În perioada amintită s-a plătit din bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 1.092.047.087 de lei, majoritatea, adică 1.068.653.183 de lei, pentru pensiile de asigurări sociale. Au mai fost cheltuieli pentru ajutoarele de deces, cu transmiterea pensiilor, de personal, materiale și servicii etc.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate din bugetul de stat, în primul semestru acestea au fost în sumă de 173.564.684 de lei, din care pentru pensiile magistraților: 12.379.578 de lei, pentru personal auxiliar de specialitate: 1.532.298 de lei, pensii pentru agricultori: 28.989.816 lei, indemnizații pentru veterani de război: 1.851.380 de lei, indemnizații eroi martiri ai Revoluției 1.823.445 de lei, indemnizații pentru membrii uniunilor de creatori: 1.297.033 de lei, pensii pentru personalul Curții de Conturi: 212.990 de lei, pensii pentru aviatori: 142.066 de lei, indemnizații de însoțitor: 4.977.346 de lei, pensia socială minim garantată: 78.718.362 de lei etc.
În primele 6 luni ale anului 2023 au fost soluționate de către CJP Alba 14.247 de cereri, dintre care 2.455 cereri noi de înscriere la pensie și 4.616 cereri de recalculare a drepturilor de pensie. (M.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Îmbrăcămintea de altădată, readusă la viață de un tânăr antreprenor din Alba: Articole autentice din lână, create cu consțiința valorilor tradiționale din Apuseni
FOTO | Îmbrăcămintea de altădată, readusă la viață de un tânăr antreprenor din Alba: Articole autentice din lână, create cu consțiința valorilor tradiționale din Apuseni Petruța Andrei Nicolae, un tânăr antreprenor, în vârstă de 33 de ani, reușește să readucă la viață îmbrăcămintea de altădată cu conștiința valorilor tradiționale din zona Apuseni, într-un atelier din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 14 ore
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!