90-60-90
În clasa întâi, spre exasperarea mamei, „tovarăşa” învăţătoare ne ceruse să avem permanent la noi un caiet de… „cuvinte frumoase”. Trebuia să trecem acolo, în fiecare zi, cel puţin câte un astfel de cuvânt şi periodic să facem compuneri, cu atât mai grozave, cu cât foloseam mai multe dintre „diamantele neasemuite” adunate în timp, întru realizarea unui „covor multicolor” de vorbe dulci. Ideea nu conta, era irelevantă, nici măcar nu trebuia să existe.
După vreo 16 ani, când eu şi partenerul meu tocmai ne terminasem stagiul şi puneam bazele societăţii de avocaţi, am răspuns afirmativ, entuziasmaţi peste măsură, invitaţiei la o conferinţă organizată de un for internaţional al breslei. Pregătiţi, determinaţi, încrezători şi plini de elan, ne credeam infailibili. Totul, până în prima zi. Când, după două ore de comunicări, eram deja intimidaţi, timoraţi şi căutam soluţii rapide de dispariţie de pe faţa pământului, căci, era limpede, munca noastră de până atunci fusese în zadar. Nu înţelegeam mai nimic din ceea ce se vorbea. Auzeam repetându-se cu o periodicitate agasantă M&A, PPP, IPO şi tot soiul de alte acronime sibilinice. Ne simţeam ca în faţa unei conspiraţii, a unui sofisticat sistem de coduri, a cărui spargere era singura care putea garanta accesul la această lume. Şcoliţi în spirit juridic francez (sistemul nostru de drept, cel puţin în materie civilă, având mult mai multe în comun cu cel francez, decât cu oricare altul), nu eram familiarizaţi pe vremea aceea cu terminologia din common law. După atenuarea senzaţiei iniţiale şi câteva clipe de repliere, în pauza de cafea, am descifrat împreună cu prietenul Google misterul (M&A – mergers and aquisitions – fuziuni şi achiziţii, PPP – parteneriat public privat, IPO – oferta publică iniţială – toate noţiuni ultracunoscute nouă) şi totul ni s-a părut de o covârşitoare banalitate. Am descoperit că în realitate nu se spunea mai nimic nemaipomenit, nu descoperise nimeni roata, era o simplă prezentare, pe alocuri chiar imprecisă, a problematicii în discuţie, în diverse sisteme de drept, pentru o imagine comparativă din avion. De fapt, cum aveam să realizăm, miza era mai puţin pătrunderea în profunzimi juridice, cât socializarea, networking-ul, dacă vreţi să rămân în tonul evenimentului, o ocazie pentru avocaţi din diverse ţări să se cunoască, să dezvolte relaţii, să încheie eventuale parteneriate. Conferinţa era un pretext, praf în ochi, dar o pulbere aurită, pentru o spoială strălucitoare, care se volatiliza la primul jet de apă.
De fapt, cum aveam să constat, tehnica e uzuală. Contracte, texte şi rapoarte de tot soiul, redactate invariabil bilingv, cu şi fără rost, de multe ori doar pentru impresia artistică, folosesc un limbaj preţios, un nou limbaj de lemn de fapt, menit cel mai adesea să cosmetizeze insuficienţe de fond şi raţionamente incoerente, să impresioneze, să umfle balonul de săpun. Sună bine, e business, perfect pentru CEO-ul (chief executive officer), CFO-ul (chief financial officer ) sau COO-ul (chief operating officer) care a „challenge-uit” cu „task-ul” respectiv. Cititorul neiniţiat, după câteva zadarnice eforturi de decriptare, va întelege doar că se află în prezenţa măreţiei şi, inhibat, depăşit, va admite superioritatea copleşitoare a autorului, abandonându-se în mâinile acestuia, neîndoielnic competente.
Problema nu e nici pe departe apanajul avocaturii. Este o maladie generală ce consacră supremaţia formei asupra fondului, care trece în plan secund, dacă nu cumva dispare cu totul. Forma e primadonă, e VIP, maschează vidul de substanţă, validând mediocritatea şi frustrând valorile adevărate, mai puţin preocupate de ambalaj. De fapt, trebuie să ai 90-60-90 nu numai pe podiumurile din Milano sau la vânătoare în Bamboo, ci în aproape orice zonă ai vrea să te afirmi. Iar un implant cu silicoane poate fi o idee genială pentru orice carieră. Dar ideile ţin deja de fond. Şi acesta, exact ca pe vremea lui Titu Maiorescu, nu ne interesează.
Ioana Romana Laurenţiu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor