Anul școlar 2023-2024: Nicio școală cu toaletă în curte din cele 180 din România NU a fost modernizată, de un an
Anul școlar 2023-2024: Nicio școală cu toaletă în curte din cele 180 din România NU a fost modernizată, de un an
Nicio școală cu toaletă în curte din cele 180 luate în evidența lunii septembrie de anul trecut n-a fost modernizată până acum, cu două săptămâni înainte să înceapă noul an școlar.
„În acest an, avem 180 de școli cu toalete în curte”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, la începutul unei conferințe de presă. Cifra anunțată este similară celei declarate de fostul ministru al Educației, liberalul Sorin Cîmpeanu, în septembrie 2022, scrie Edupedu.ro.
Acest lucru înseamnă că nicio investiție nu a fost făcută de la începutul anului școlar trecut și până acum, în prag de început de an școlar nou, pentru a scădea sau chiar reduce la 0 numărul școlilor cu toalete în exterior, deși șefii de guvern din ultimii ani recenți și lideri de partide politice au ieșit în repetate rânduri spunând că astfel de situații nu ar trebui să mai existe.
„Vă pot menționa faptul că la începutul guvernărilor liberale, s-a amintit chiar în ședință, situația școlilor cu toalete în curte ne evidenția faptul că 2.450 de imobile erau în această situație. În acest an cifra lor s-a redus: avem 180 de școli cu toalete în curte. Obiectivul de astăzi de conducere a partidului, al celor trei miniștri care au responsabilități directe în a rezolva acest în această situație – Educație, Dezvoltare și Finanțe – a fost să găsească soluții pentru bineînțeles, pentru a grăbi acest proces de finalizare a tuturor celor rămase”, a spus Ionuț Stroe la conferință.
Anul trecut, aproximativ în aceeași perioadă, pe 31 august, ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu, declara că erau 306 școli cu toalete neconforme și că după investiții pentru 126 de școli mai rămân 180. „Am spus că acum patru ani erau 2.219 școli cu toalete neconforme, iar acum sunt 306 școli. Din aceste 306 școli, 126 sunt finanțate și trebuie să folosească finanțarea. La finalul anului (n. red. 2022) trebuie să aibă conformitatea asigurată. Rămân 180 de școli, toate sunt școli sub 97 de copii, este numărul maxim de copii, sunt școli izolate”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan