Pensii 2023: Mecanismul de cumpărare a vechimii în muncă va fi PRELUNGIT
Pensii 2023: Mecanismul de cumpărare a vechimii în muncă va fi PRELUNGIT
Conform proiectului de OUG lansat, vineri, în dezbatere la Ministerul Muncii, mecanismul de cumpărare a vechimii pentru pensie va fi prelungit până în 31 decembrie 2024. Odată ce ordonanța e adoptată și publicată în Monitorul Oficial, prelungirea mecansimului va deveni oficială.
Citește și: Cum poţi afla online ce VECHIME în MUNCĂ ai acumulat pentru pensia de stat. Verificare online vechime în muncă
”Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 28 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:
1. La articolul II, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. II – (1) Până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.”
2. La articolul V, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. V – (1) Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2024.
(3) În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.”, se arată în proiectul de act normativ.
După cum stabilește OUG 163/2020, documentul care a introdus acest mecanism, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.
Actualele reguli pentru plata retroactivă la pensii ar trebui să se aplice doar până la 1 septembrie 2023, iar ulterior, mecanismul ar fi trebuit să fie accesibil prin noua lege a pensiilor (Legea 127/2019), doar că aplicarea noii legi a pensiilor a fost amânată din nou. Așadar, Guvernul urmează să prelungească termenul mecanismului actual.
Conform proiectului de OUG pus azi în dezbatere la Ministerul Muncii, completarea stagiului de cotizare la pensia pentru limită de vârstă se va putea face până în 31 decembrie 2024. Odată ce ordonanța e adoptată și publicată în Monitorul Oficial, prelungirea mecansimului va deveni oficială.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan