FOTO| Reușită de excepție pentru Emanuel Leahu, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia: A fost admis primul la programul de studii Construcții și Fortificații
Reușită de excepție pentru Emanuel Leahu, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia: A fost admis primul la programul de studii Construcții și Fortificații
Succesul nu este o surpriză pentru cei ambițioși, puternici și motivați. Serios și concentrat pe dorința de a-și realiza obiectivele, Emanuel și-a canalizat timp și efort către acestea, iar rezultatele nu au întârziat să apară. A fost admis primul la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București, la programul de studii Construcții și fortificații, cu media 9,42.
Emanuel spune că performanța obținută a fost un rezultat așteptat și firesc, având în vedere munca depusă pe tot parcursul liceului, iar îndrumarea și susținerea cadrelor didactice și militare au avut un rol semnificativ în formarea sa educațională. Reușita de care se bucură acum îl motivează să obţină rezultate la fel de bune și pe parcursul studenției.
„Această performanță reprezintă o încununare a muncii depuse în cei patru ani petrecuți în colegiul militar, în special pentru ultimul în care mi-am concentrat eforturile asupra materiilor de examen.
Doresc să mulțumesc profesorilor care m-au îndrumat și au fost alături de mine în pregătirea celor două examene, cel de bacalaureat și de admitere în academiile militare, dar și colegilor alături de care am trecut prin multe momente frumoase pe toată durata liceului. În continuare, îmi doresc să am rezultate la fel de frumoase și pe parcursul academiei”, a spus Emanuel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan