Legea care legalizează orori de genul Azilurilor groazei: 700 de ocupații dispar, piața e invadată de necalificați
Legea care legalizează orori de genul Azilurilor groazei: 700 de ocupații dispar, piața e invadată de necalificați
Aproape 700 de ocupații, printre care cele de tâmplar, zidar, zugrav, salvamar, riscă să dispară de la 1 septembrie, în urma unor decizii luate de Autoritatea Națională pentru Calificări, atrage atenția Blocul Național Sindical. Acesta cere intervenția ministrului Muncii. Practic, o astfel de mutare ar umple sistem de necalificați care ar putea comite abuzuri similare celor din cetrele de îngrijire și aziluri.
„Cu un deficit uriaș pe piața muncii de peste 300 de mii de lucrători, Guvernul – prin Autoritatea Națională pentru Calificări și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – se pregătește să mai dea o lovitură forței de muncă din România!
Pentru aproape 700 de ocupații nu se va mai putea forma personal calificat”, arată BNS într-un comunicat. Printre cele 700 de ocupații, se numără cele de: tâmplar, zidar, mecanic reparații, zugrav vopsitor, electrician, salvamar, bonă, șofer de marfă și persoane, asistent maternal, asistent medical, agent poștal, alpinist utilitar sau analist de informații.
Reprezentanții BNS susțin că două decizii ale Autorității Naționale pentru Calificări (nr. 257 și 258) prevăd eliminarea unui număr de 661 de standarde ocupaționale, „justificarea fiind că acestea n-au mai fost actualizate în ultimii 10 ani”. În lipsa acestor standarde, de la data de 1 septembrie, furnizorii de formare profesională a adulților nu mai pot derula programe pentru aceste ocupații, susțin sindicaliștii.
,,Evident, există ocupații care nu mai sunt actuale într-un deceniu, dar sunt și ocupații pentru care nu a existat un proces de deteriorare în timp, precum cea de șofer, lutier sau manager. Eliminarea prin arhivare a celor 661 de standarde ocupaționale este toxică pentru piața muncii și pentru piața de formare profesională. Autoritățile de resort nu au gândit nicio soluție alternativă. Asta înseamnă că pentru ocupația de electrician, de exemplu, nu mai pot fi organizate cursuri de calificare, iar angajatorii vor trebuie să se descurce cu lucrătorii care sunt pe piață și au aceste atestate. Efectiv nu mai pot aduce forță de muncă nouă în domeniu. Nu înțelegem nici de ce sunt arhivate standardele ocupaționale pentru care actualizarea nu ar aduce nimic în plus, cum este ocupația de zidar, unde nu s-a schimbat nimic. Ea se practică la fel ca acum 15 sau 20 de ani”, a declarat coordonatorul Departamentului de Educație și Formare din cadrul Blocului Național Sindical, Radu Comșa.
BNS atrage atenția că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are la dispoziție peste 200 de milioane de euro pentru zona de antreprenoriat social și tocmai a publicat ghidurile de finanțare.
„Iar peste câteva zile se vor putea depune proiecte. Miile de cetățeni care vor dori să-și înceapă o carieră de antreprenor în economia socială vor trebui obligatoriu să obțină, în urma unui curs de calificare, diploma necesară. În condițiile date, nimeni nu îi va mai putea califica. Asta pentru că nu se va mai putea forma personal calificat pentru ocupația de antreprenor în economia socială de la 1 septembrie. Ne întrebăm astfel cum vom folosi fondurile europene din Programul de Ocupare.Cu alte cuvinte, acest program va fi îngropat”, arată sindicaliștii.
Un alt exemplu dat de BNS este cel al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, care și-a propus să formeze profesional 15.000 de asistenți maternali, dar și acestă ocupație este propusă pentru eliminare de la data de 1 septembrie. Blocul Național Sindical face un apel către ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, să ia măsurile necesare care să conducă la abrogarea, în regim de urgență, a celor două decizii emise de Autoritatea Națională pentru Calificări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor