Alba, primul loc pe „harta șpăgii” în spitale, în Regiunea Centru: Spitalul Județean de Urgență Alba, cele mai multe cazuri raportate în județ, în 12 luni
Alba, primul loc pe „harta șpăgii” în spitale, în Regiunea Centru: Spitalul Județean de Urgență Alba, cele mai multe cazuri raportate în județ, în 12 luni
Creșterea salariilor medicilor și a personalului medical a dus la diminuarea fenomenului șpăgii în spitale, dar nu și la eradicarea lui. Asta arată datele colectate de Ministerul Sănătății prin Mecanismul de Feedback al Pacientului, publice pe data.gov.ro.
În luna care a trecut, iunie, nivelul șpăgii raportate de pacienții din Alba este de 2,64%, mai mare decât media națională care a fost de 1,85%. Trebuie precizat că nu toți pacienții sau aparținătorii lor aleg să răspundă chestionarului din Mecanismul de Feedback al Pacientului și poate că nici nu sunt toți sinceri.
Dintre lunile anului 2023, luna iunie este cea în care s-au raportat cele mai multe cazuri de condiționare a actului medical de plata unei „atenții”, în restul lunilor situația fiind următoarea: ianuarie – 1,53%, februarie – 0.93%, martie – 0,59%, aprilie – 0,76%, mai – 0,56% și apoi saltul pentru iunie – 2,64%. Ca o curiozitate, sau poate nu, deorece iunie este o lună premergătoare perioadei de vacanță, și anul trecut luna iunie a fost o lună în care s-au raportat mai multe cazuri de solicitare de „atenții”, de fapt, a fost luna în care s-au raportat cele mai multe solicitări de șpagă din anul 2022! În iunie 2022 nivelul șpăgii raportate a fost de 2,63%.
Uitându-ne pe „harta șpăgii” mai vedem ceva, anume că județul Alba ocupă primul loc între județele Regiunii Centru într-u top al județelor unde se cere șpaga în spitale: Alba – 2,64%, Mureș – 2,07%, Sibiu, 1,42% (deja sub media națională), Brașov – 1,37%, Covasna – 0,52% și Harghita – 0,38%.
Rămânând în domeniul clasamentelor, într-un clasament pe ultimele 12 luni al unităților medicale din județul Alba unde s-a condiționat actul medical, repet doar pe baza datelor din Mecanismul de Feedback al Pacientului, Spitalul Județean de Urgență Alba este pe primul loc cu 29 de cazuri raportate, Spitalul municipal Aiud – 8 cazuri raportate, Spitalul Municipal Blaj – 6 cazuri raportate, Spitalul Municipal Sebeș și Spitalul Orășenesc Câmpeni câte 5 cazuri raportate, Spitalul Orășenesc Cugir – 3 cazuri raportate, Spitalul de Boli Cronice Cîmpeni și Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud câte un caz raportat și Spitalul Orășenesc Abrud – o cazuri raportate. (A.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]