FOTO| Comunitatea din Avram Iancu a câștigat ce-a de-a patra etapă a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” , desfășurat în Poiana Călineasa
Comunitatea din Avram Iancu a câștigat ce-a de-a patra etapă a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” , desfășurat în Poiana Călineasa.
Cea de-a patra ediție a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, care a avut loc, duminică, 16 iulie 2023, în Poiana Călineasa din Munții Apuseni, a fost câștigată de comunitatea din Avram Iancu.
Juriul concursului, format din profesioniști în domeniul cultural-artistic, a decis ca premiul I să revină comunității din Avram Iancu, în timp ce următoarele premii au fost câștigate de Sălciua – locul 2, Albac – locul 3, Gârda de Sus – locul 4, Scărișoara – locul 5 și Arieșeni – locul 6. Comunitățile rurale înscrise s-au prezentat în fața publicului și a juriului cu soliști vocali, grupuri vocale, rapsozi și poeți populari, soliști instrumentiști, grupuri instrumentale, obiceiuri tradiționale, reconstituirea interiorului de gospodărie tradițională, dansuri, gastronomie și meșteșuguri tradiționale.
Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, festivalul a cuprins, în anul 2023, patru etape: Blaj (11 iunie 2023), Ciugud (18 iunie 2023), Vinerea – Poiana cu goruni (2 iulie 2023) și Poiana Călineasa (16 iulie 2023).
Ediția din anul 2023 a Festivalului concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” a debutat, în data de 11 iunie, la Blaj, pe Câmpia Libertății. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, iar în urma concursului au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Comunitatea din Sâncel, Premiul II – Comunitatea din Mihalț, – Premiul III – Comunitatea din Valea Lungă, Premiul IV – Comunitatea din Livezile și Premiul V – Comunitatea din Cergău.
Comuna Șona a câștigat cea de-a doua etapă a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, care s-a desfășurat la Ciugud. Juriul a acordat premiul I Comunei Șona, locul II Comunei Stremț, locul III Comunei Roșia de Secaș, locul IV Comunei Unirea și locul V Comunei Rădești.
Cea de-a treia etapă s-a desfășurat în „Poiana cu goruni” de la Vinerea, fiind câștigată chiar de comunitatea locală. Premiul II a fost câștigat de Comunitatea din Vințu de Jos, premiul III – Comunitatea din Șpring, premiul IV, Comunitatea din Săliștea, premiul V, Comunitatea din Cut și premiul VI, Comunitatea din Săsciori.
În acest an, juriul concursului „Cultură pentru cultură” reunește personalități marcante din domeniul patrimoniului cultural imaterial din România: Elise Stan – etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, membru în juriul talent-show-ului „Vedeta populară” – TVR1, Gheorghița Nicolae – etnolog, realizator și prezentator al emisiunii „Tezaur folcloric” la Televiziunea Română, Doina Ișfanoni – cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, Nicolae Moldovan – maestru coregraf, inițiator al Festivalului Internațional de Folclor CIOFF de la Aiud.
Festivalul „Cultură pentru Cultură” a fost organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, cu sprijinul primăriilor Blaj, Ciugud, Cugir și Gârda de Sus, dar și cu aportul celorlalte comunități rurale participante.
Poiana Călineasa este o zonă pitorească situată la altitudinea de 1300 de metri, în partea centrală a Munților Apuseni. Denumită și „reședința de vară a moților”, zona este folosită de crescătorii de animale în timpul verii. Satul are aproape 100 de colibe de lemn, care sunt folosite de crescătorii de animale din luna mai până la începutul toamnei, în septembrie. Moții au ridicat aici chiar și o mică bisericuță, iar întreaga zonă pare o adevărată „gură de Rai”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Weekend cu două anotimpuri, în Alba. Temperaturi de vară sâmbătă, ploi și frig de duminică – Prognoza meteo pentru sfârșitul de săptămână
Weekend cu două anotimpuri, în Alba. Temperaturi de vară sâmbătă, ploi și frig de duminică – Prognoza meteo pentru sfârșitul de săptămână Meteorologii anunță un weekend cu două anotimpuri în județul Alba. Dacă sâmbătă temperaturile ating maxime specifice verii, de duminică vremea se răcește brusc și va ploua în majoritatea zonelor. Weekendul începe cu vreme […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă