TITULARIZARE 2023: Proba scrisă are loc MÂINE. Regulile de examen
TITULARIZARE 2023: Proba scrisă are loc MÂINE. Regulile de examen
Conform calendarului oficial, proba scrisă a concursului național de Titularizare 2023 va avea loc în data de 12 iulie.
Regulile de examen au fost transmise de către Ministerul Educației, iar accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora 8.00. Durata probei scrise este de 4 ore. Anul acesta, inspecțiile la clasă nu o să mai fie luate în considerare în calculul mediei finale.
Aproape 33.000 de candidați s-au înscris la concursul național de Titularizare 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 32.884 de candidați, după cum este menționat în preambulul unei ordonanțe adoptate de Guvern.
CIETEȘTE ȘI: TITULARIZARE 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME pentru viitoarele cadre didactice. Când vor avea loc probele scrise
Potrivit procedurii, „accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora 8.00. Transmiterea plicurilor sigilate cu subiecte în sălile de concurs se realizează de către președinte și secretarul comisiei din centrul de concurs sau de membrii desemnați de președintele comisiei din centrul de concurs, astfel încât la ora 9:00 acestea să se poată desface în prezența candidaților.”
Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă.
După ce a fost deschis plicul cu subiectele, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele și semnează de predare, conform Ministerului Educației. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de concurs. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungește, potrivit sursei citate anterior.
Candidații au obligația de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot realiza și cu creion negru, după cum se arată în procedură. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge.
Aceștia pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) și planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poștă”.
Cum se corectează o greșeală, conform procedurii
„Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele cu o linie oblică. Pe foaia tipizată, candidații completează, cu majuscule, denumirea disciplinei de concurs, copiind formularea din subiectul primit.”
Când poate fi anulată lucrarea
Art. 6 – „(5) Înscrierea numelui candidaților sau a altor nume proprii (inclusiv denumiri de unități de învățământ) care nu au legătură cu cerințele subiectului în afara spațiului care se sigilează, precum și orice alte semne distinctive pe foile tipizate, destinate lucrărilor scrise, determină anularea lucrărilor scrise.”
Cei eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2023-2024.
Când pot solicita candidații anularea lucrării, potrivit procedurii
„Candidații care din motive de sănătate sunt obligați să părăsească sala de concurs pot solicita anularea lucrării. În această situație se încheie un proces-verbal semnat de responsabilul de sală și profesorii asistenți.”
„Candidații care renunță din proprie inițiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații și pot părăsi sala după cel puțin două ore de la deschiderea plicului cu subiecte.”
În situațiile de mai sus, lucrările scrise nu sunt evaluate, iar în statistici candidații respectivi se raportează retrași. Candidații nu au dreptul de a părăsi sălile de concurs având asupra lor subiecte de concurs, foi tipizate, coduri de bare sau ciorne.
Lucrările scrise anulate nu se transmit la centrele de evaluare, prevede procedura.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918