Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

360.000 de lei rămaşi necheltuiţi în ultimii doi ani de spitalele din judeţ pe programe de prevenţie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Toată lumea ştie că cel mai bine, mai ieftin şi mai simplu e să previi decât să vindeci. De acest lucru se pare însă că nu se ţine cont la noi… Cu toate că Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Alba (DSP), a alocat, la nivelul unităţilor spitaliceşti din judeţul nostru, bani pentru derularea de programe naţionale de sănătate pe parte de prevenţie, ei nu au fost cheltuiţi. Aşa cum a precizat dr. Horia Timiş, directorul DSP Alba, instituţia pe care o conduce a făcut un audit pe anii trecuţi pentru a vedea dacă şi cum au fost folosite, de către spitale, sumele venite pe această linie de prevenire. Surpriza a fost mare… atât în anul 2009, cât şi în 2010, mare parte din aceşti bani au rămas necheltuiţi. Să fi fost vorba de neputinţă sau de dezinteres? Cert este că mii de lei care puteau fi folosiţi pentru prevenţie, aceste programe reprezentând în fapt o modalitate de reducere a incidenţei anumitor boli, nu au fost utilizaţi!
Astfel, în anul 2009, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, dintr-un buget de 296.000 de lei destinaţi diferitor programe, au fost cheltuiţi doar 81.000 lei. Pentru subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, din cei 197 mii lei au fost cheltuite numai 23 mii lei, adică doar… 11,67%; la programul naţional de sănătate mintală din 25 mii lei au fost cheltuite doar 14 mii lei, adică 56%. Bani nefolosiţi au rămas şi la: programul naţional de diabet zaharat – din 26 mii lei s-au cheltuit doar 11 mii lei (42,3%); subprogramul de profilaxie a sindromului de izoimunizare, din 15 mii lei doar 11 mii lei (73,3%); subprogramul de prevenire a deceselor neonatale prin creşterea accesului la îngrijiri adecvate în unităţi regionale, din 18 mii lei, s-au cheltuit 15 mii lei (83,3%); subprogramul de profilaxie a malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere, din 7 mii, doar 4 mii (57,1%), iar la subprogramul de supraveghere şi control al bolilor cu transmitere sexuală din 8 mii, doar 3 mii (37,5%). Nici la Spitalul municipal Aiud nu au fost cheltuiţi toţi banii în 2009 pe prevenţie. Astfel pe programul naţional de sănătate mintală din cei 15 mii de lei alocaţi au fost cheltuite doar 7 mii, adică 46,6%.

De-a lungul anului 2010 au rămas necheltuiţi 49 de mii de lei. Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a avut alocată suma de 34 mii lei pentru subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, iar Spitalul municipal Sebeş 15 mii lei repartizaţi pentru profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere – 3 mii lei, profilaxia sindromului de izoimunizare RH – 9 mii lei şi subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV – 3 mii lei. Banii respectivi au rămas aşa cum i-au primit, nefiind cheltuit nici măcar un leu. Noul director al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, dr. Horia Timiş a precizat că începând cu acest an, banii pentru programele naţionale de prevenţie care vor ajunge la spitalele din Alba vor trebui cheltuiţi integral, în acest sens conducerile unităţilor sanitare trebuind să se implice activ. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează

Bera Larisa

Publicat

în

Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea