Rămâi conectat

Sport

Frențiu, Tripșa și Căt. Suciu, la o semnătură de Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos, nou-promovată în Liga 3, vrea să-și întărească lotul în perspectiva revenirii în al 3-lea eșalon. Astfel, oficialii “galben-albaștrilor” sunt în negocieri extrem de avansate pentru rezolvarea a 3 transferuri importante, în fapt reveniri la formația găldeană.

Este vorba despre portarul Cătălin Suciu (24 de ani, ultima dată în staff-ul Metalurgistului Cugir), jucătorul de bandă dreapta Răzvan Frențiu (30 de ani, fost la CS Universitatea Alba Iulia) și mijlocașul Ionuț Tripșa (27 de ani, Performanța Ighiu).

Dacă tratativele se vor încheia favorabil, cei trei vor fi la dispoziția antrenorului Doru Oancea pentru întâlnirea din Cupa României, faza regională, de sâmbătă, 15 iulie, acasă cu Stăruința Zagon (Covasna). De asemenea, vor fi înregimentați jucătorii under Corcheș (mijlocaș, CS Zlatna), B. Popescu (fundaș) și T. Stanciu (mijlocaș) – ambii LPS Sebeș, iar Juncan a acceptat să-și prelungească înțelegerea, deși a avut și alte oferte.

Pe de altă parte sunt certe despărțirile de D. Maier, Tegbo, Csegoldi (a ajuns la Gloria Geoagiu) și Buligă (curtat de Viitorul Vama Seacă și Hidromecanica Șugag). Ținând cont și de programul din Cupa României, meci în 19 iulie, în deplasare cu FC Avrig, și o posibilă finală, în 22 iulie, până în prezent sunt fixate jocurile de verificare cu ACS Mediaș (29 iulie) și Aurul Brad (5 și 19 august).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0) | „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0). „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit O săptămână perfectă pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, care s-a calificat în play-off-ul Cupei României și a celebrat Centenarul, s-a încheiat cu partida de verificare cu Sticla Arieșul Turda. Pe „Cetate”, gruparea albaiuliană […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea