Trei bărbați din Arad și Mureș, cercetați de polițiștii din Alba, după ce au înșelat un vârstnic din Sebeș prin metoda „Acoperișul”
Trei bărbați din Arad și Mureș, cercetați de polițiștii din Alba, după ce au înșelat un vârstnic din Sebeș prin metoda „Acoperișul”
La data de 4 iulie 2023, polițiștii din Sebeș au identificat trei persoane de 28, 50 și 39 de ani, primii din localitatea Dorobanți, județul Arad, iar ultimul din municipiul Târnăveni, județul Mureș, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune care a fost sesizată poliției la data de 21 iunie 2023.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, la data de 20 iunie 2023, ar fi abordat un vârstnic din municipiul Sebeș cu care ar fi încheiat o înțelegere pentru a-i renova acoperișul casei, contra sumei de 52.500 de lei.
Cei 3 au cerut, cu titlu de avans, suma de 28.000 de lei, pe care urmau a o folosi pentru achiziționarea materialelor necesare efectuării lucrării, urmând să se întoarcă a doua zi, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Întregul prejudiciu a fost recuperat și restituit păgubitului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor 3 bărbați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Urs semnalat în satul Muncelul din Baia de Arieș. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din satul Muncelul, comuna Baia de Arieș au fost avertizați miercuri noaptea, în jurul orei 23.30, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. ”A fost semnalata prezența unui urs în sat. Muncelul, oraș Baia de Aries. S-a emis mesaj […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 53 de minute
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial