Liga 4 Alba: înscrieri până în 14 iulie 2023 și Football Connect | Se modifică sistemul de calificare la campionatele Elit și Clasic
În ședința Biroului Executiv al Asociației Județene de Fotbal Alba din 30 iunie s-a decis printre altele ca data limită de înscriere în Liga 4, în ediția 2023/2024, să fie vineri 14 iulie (la Liga 5, 28 iulie; la copii și juniori, 11 august).
Perioada de transferuri este deschisă până în 4 septembrie, iar viitorul sezon al Ligii 4 va avea 14 sau 16 participante.
Pentru a se înscrie în competiții cluburile nu trebuie să aibă restanțe financiare și, marea noutate este, că este nevoie de un reprezentant desemnat să gestioneze contul clubului în Football Connect. Respectiva persoană se va deplasa la sediul AJF Alba până cel târziu la data limită de înscriere de la fiecare eșalon, pentru a fi instruit de către Mihai Țîra cum să introducă jucători și să gestioneze contul clubului.
În 14 iulie va avea loc o nouă ședință de Birou Executiv al AJF Alba, întâlnire când se va decide asupra criteriilor obligatorii de participare (omologare stadion, jucător under, grupe de juniori etc) în cel de-al 4-lea eșalon, pe lângă CIS, dar și asupra datei ședinței de lucru cu reprezentanții Ligii 4. Formațiile din Liga 4 vor avea obligatoriu grupă, la alegere între Under 19, Under 17, Under 16, Under 15 sau Under 14.
De asemenea, s-au actualizat baremele de arbitraj la copii și juniori defalcat pe fiecare competiție în parte, asta în condițiile în care cheltuielile la acest nivel, al arbitrajului în tot fotbalul județean, sunt subvenționate în mare parte de AJF Alba (exemple: Liga 4, total de 725 lei, din care echipa achită 425; Under 13 Elite, total 200 lei, iar echipa plătește 80).
Noutatea va fi la nivelul campionatelor care se desfășoara sub forma Elite și Clasic (Under 19, Under 17, Under 15, Under 14 dar și Under 13, Under 12 și Under 11, asta în funcție și de numărul de participante înscrise).
Aici, sistemul de desfășurare al sezonului regular, tur – retur, la finele căruia se decideau echipele calificate la Elite și Clasic, va fi înlocuit cu grupe preliminarii (probabil de 4 echipe, meciuri care se vor desfășura până în luna octombrie). Asta pentru ca să se evite întâlnirile disproporționate, iar echipele calificate la Elite să se dueleze ulterior de 4 ori (două tururi și două retururi).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan